vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți. Cele două TIR-uri cu deșeuri a fost trimise înapoi în Anglia

Cele două TIR-uri cu deșeuri, găsite pe raza județului Mehedinți, au fost trimise înapoi în Anglia, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru transfer ilegal de deșeuri, a anunțat șeful Gărzii de Mediu Mehedinți.

„În Vinerea Mare reușim sa scăpăm Romania de deșeurile Angliei. Cele două tiruri au fost trimise înapoi, în cauza a fost întocmit dosar penal pentru transfer ilegal de deșeuri” , a scris comisarul șef al Gărzii de Mediu Mehedinți, Cătălin Tutilescu, pe pagina sa de Facebook.

În noaptea de luni spre marți, un TIR plin cu gunoaie a fost oprit în trafic de autoritățile din Mehedinți. Reprezentanţii Gărzii de Mediu Mehedinţi au informat că deşeurile erau aduse din Anglia şi urmau să ajungă la romii din Strehaia, care susțineau că au un incinerator de deşeuri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Am identificat un autotren, pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin. Acesta, la prima mână a abandonat autotrenul, dar a fost oprit în trafic. Am procedat la dessigilarea autotrenului şi a reieşit că erau deşeuri municipale provenite de la o firmă din Anglia. Facem cercetări. După câte ştim, sunt mai multe TIR-uri care au venit pe raza judeţului Mehedinţi, dar le vom identifica. (…) Urmau să ajungă la Strehaia unde firma de acolo declarase că are o instalaţie de incinerare a deşeurilor, ceea ce nu este adevărat”, a declarat, marți, comisarul şef al Gărzii de Mediu Mehedinţi.

Șoferul TIR-ului a prezentat documente cum că ar transporta deşeuri reciclabile din plastic, dar în realitate transportul conţinea 23 de tone de deşeuri menajere municipale, documentele prezentate fiind întocmite doar pentru a crea o stare aparentă de legalitate.

Poliţiştii au stabilit că, în perioada martie-aprilie 2020, ar fi fost efectuate 5 transporturi, care făceau parte dintr-un contract unde erau prevăzute 15 astfel de activităţi, în urma cărora ar fi trebuit să ajungă pe teritoriul României, peste 300 de tone deşeuri.

În urma investigațiilor, au fost identificate alte 22 de tone deşeuri municipale depozitate într-o semiremorcă, ce se afla parcată pe raza localităţii Simian.

Politica