UEFA a decis ca meciurile din preliminariile EURO U21, programate în martie și iunie 2020, să aibă loc în luna noiembrie 2020. Astfel, selecționata noastră va disputa partida cu Danemarca, pe teren propriu, în noiembrie.
În aceste condiții, partida cu danezii, care inițial trebuia să se desfășoare pe 31 martie, va fi acum ultimul joc de calificare pentru Campionatul European. Programarea celorlalte partide, cele din septembrie și octombrie, nu a suferit modificări. Data meciului nu a fost încă stabilită. Ultimele jocuri din grupă, din motive sportive, trebuie să se desfășoare în aceeași zi, conform regulamentului. Astfel, urmează ca toate cele 6 federații să se înțeleagă asupra datei de disputare.
Naționala U21 a României ocupă locul secund în grupa 8. Campania de calificare se va încheia acum în luna noiembrie 2020, pe teren propriu, contra Danemarcei, liderul actual al grupei. Începând cu EURO 2021, la turneul final vor participa 16 echipe. Pe lângă cele două formații gazdă, Ungaria și Slovenia, se vor califica direct cele 9 câștigătoare ale grupelor și cel mai bun loc doi. Celelalte 8 formații clasate pe locul secund vor disputa între ele un baraj în dublă manșă pentru celelalte 4 locuri disponibile.