sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Serviciile de transport persoane din județul Vâlcea au renunțat la multe curse

Consiliul Județean Vâlcea a anunțat că mai multe trasee pe care transportul de persoane circulă în județ vor suferi modificări. Astfel, unele rute vor fi închise definitive, pe altele vor fi reduse curstele, în timp ce câteva vor rămâne neschimbate.
„Așa cum vă informam în comunicatele noastre precedente, urmare evoluției, la nivel național, a situației actuale și a măsurilor impuse de decretarea stării de urgență, serviciile de transport rutier contra cost de persoane, prin curse regulate, în județul Vâlcea, au suferit modificări. Revenim asupra acestor informări, pentru a vă comunica noile modificări aduse graficelor de circulație de operatorii de transport care își desfășoară activitatea la nivelul județului Vâlcea”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Vâlcea.
Reprezentanții județului susțin că nu există pârghii legale prin care operatorii de transport să poată fi determinați să efectueze serviciile de transport.
„Anunțurile operatorilor cu informații referitoare la efectuarea curselor de pe traseele județene au fost deja afișate în autogări, capete de trasee și mijloace de transport. Până la adoptarea unor măsuri de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor sau de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență nu există pârghii legale prin care operatorii de transport să poată fi determinați să efectueze serviciile de transport”, se mai arată în comunicatul Consiliului Județean Vâlcea.
Anunțul a fost postat pe pagina oficială de Facebook a CJ Vâlcea, acolo unde vâlcenii nu au ezitat să reacționeze acid legat de deciziile luate pentru transportul de persoane.
O tânără se întreabă cum va mai ajunge la serviciu:„ Pentru traseele pe care s-au suspendat total cursele, respectiv Rm.valcea Golești și a pus cineva întrebarea cum se poate face naveta la service”.

  1. S.C. Antares Transport S.A. – reduce numărul de curse pe traseele:
    • 005 Râmnicu Vâlcea-Vlădești-Băile Olănești
    De luni până vineri:
    ~plecări din Rm. Vâlcea la orele: 06:00, 07:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00, 20:00,
    22:00;
    ~plecări din Băile Olănești la orele: 05:30, 06:00, 07:00, 08:00, 13:00, 17:00,
    19:00, 21:00;
    Sâmbătă-duminică:
    ~plecări din Rm. Vâlcea la orele: 08:00, 16:00;
    ~plecări din Băile Olănești la orele: 05:30, 09:00, 17:00;
    • 009 Râmnicu Vâlcea-Călimănești-Cozia
    De luni până vineri:
    ~plecări din Rm. Vâlcea la orele: 06:00, 07:00, 08:00, 09:00, 14:00, 15:00, 16:00,
    17:00, 22:00, 23:15;
    ~plecări din Călimănești la orele: 06:00, 07:00, 08:00, 09:00, 14:00, 15:00, 17:00,
    22:00, 23:00;
    Sâmbătă-duminică:
    ~plecări din Rm. Vâlcea la orele: 08:00, 16:00;
    ~plecări din Călimănești la orele: 09:00, 17:00;
    • 046 Râmnicu Vâlcea-Lădești-Lăpușata
    De luni până vineri:
    ~plecări din Rm. Vâlcea la ora 17:30;
    ~plecări din Lăpușata la ora 04:30;
    • 047 Râmnicu Vâlcea-Băbeni-Lăpușata (Pojogi)

De luni până vineri:
~plecări din Rm. Vâlcea la ora 11:15;
~plecări din Pojogi la ora 14:45;
• 049 Râmnicu Vâlcea-Bujoreni-Muereasca (Andreești)
De luni până vineri:
~plecări din Rm. Vâlcea la orele: 12:30, 16:30, 19:30, 23:15;
~plecări din Muereasca (Andreești) la orele: 05:30, 06:30, 13:30, 17:30, 20:30;
Sâmbătă-duminică:
~plecări din Rm. Vâlcea la orele: 16:30, 19:30;
~plecări din Muereasca (Andreești) la orele: 05:30, 17:30, 20:30;
• 063 Râmnicu Vâlcea-Galicea-Stoilești (Geamăna)
De luni până duminică:
~plecări din Rm. Vâlcea la orele: 07:15, 15:30;
~plecări din Geamăna la orele: 05:30, 13:00;
• 072 Râmnicu Vâlcea- Frâncești-Vaideeni (Marița)
De luni până vineri:
~plecări din Râmnicu Vâlcea la ora 16:30;
~plecări din Vaideeni (Marița) la ora 06:00;
Trasee suspendate în totalitate:
• 011 Râmnicu Vâlcea-Frâncești-Horezu;
• 042 Râmnicu Vâlcea-Băbeni-Ghioroiu (Poienari);
• 074 Râmnicu Vâlcea-Călimănești-Voineasa (Capra Foii);
• 075 Râmnicu Vâlcea-Băbeni-Zătreni;

  1. S.C. Auto Narci SRL – efectuează transport după program normal de circulație,
    pe traseele județene:
    • 016 Râmnicu Vâlcea (Vilmar)-Galicea-Drăgoești (Buciumeni);
    • 037 Râmnicu Vâlcea-Galicea-Drăgoești (Buciumeni);
    • 041 Râmnicu Vâlcea-Tătărani-Galicea;
    • 051 Râmnicu Vâlcea-Galicea-Nicolae Bălcescu (Rotărăști);
    • 065 Râmnicu Vâlcea-Olanu-Stoilești (Bârsoiu);
    Suspendă, în totalitate, cursele pe traseul:
    • 001 Râmnicu Vâlcea-Galicea-Drăgășani;
  2. S.C. Cristi Crina Camelia S.R.L. reduce numărul de curse pe traseele:
    • 079 / 080 Drăgășani – Glăvile;
    De luni până vineri:
    ~plecări din Drăgășani: 06:00; 08:00; 10:00; 12:00; 14:00; 16:00; 18:00; 20:00;
    ~plecări din Glăvile: 05:00; 07:00; 09:00; 11:00; 13:00; 15:00; 17:00; 19:00;

Suspendă, în totalitate, cursele pe traseul:
• 087 Drăgășani-Amărăști-Pesceana.

Policlinica Buna Vestire Craiova
  1. S.C. Matdan Service S.R.L. își desfășoară activitatea pe traseele pentru care
    deține licențe, după următorul program:
    • 017 Drăgășani – Băbeni – Râmnicu Vâlcea;
    De luni până sâmbătă:
    ~plecări din Drăgășani la orele: 05:15, 05:40; în intervalul orar 06:00-12:30 cursele
    se efectuează din jumătate în jumătate de oră, iar între orele 13:00-20:00, din oră în
    oră;
    ~plecări din Rm. Vâlcea: în intervalul orar 06:00-13:30, cursele se efectuează din
    jumătate în jumătate de oră, iar între orele 14:00-21:00, din oră în oră;
    • 040 Râmnicu Vâlcea (Oltchim) – Budești – Galicea;
    ~plecări din Rm. Vâlcea: 07:30, 09:30, 11:30, 13:30, 15:30, 17:30, 19:30;
    ~plecări din Galicea: 05:30, 08:30, 10:30, 12:30, 14:30, 16:30, 18:30;
    ~plecări din Galicea la Oltchim: 05:15, 15:15, 21:15;
    ~plecări din Oltchim la Galicea: 07:15, 15:15, 23:16.
    Suspendă, în totalitate, cursele pe traseele:
    • 003 Rm. Vâlcea-Cazănești-Băile Govora;
    • 004 Rm. Vâlcea-Oltchim-Băile Govora;
    • 021 Rm. Vâlcea-Băbeni-Ocnele Mari;
    • 063 Drăgășani-Galicea-Stoilești (Geamăna);
    • 081 Drăgășani-Crețeni-Gușoeni (Gușoianca);
    • 090 Drăgășani-Orlești-Scundu;
    Trasee cu program normal:
    • 031 Rm. Vâlcea-Băbeni-Cernișoara
    • 032 Rm. Vâlcea-Băbeni-Cernișoara (Obârșia)
    • 043 Rm. Vâlcea-Pesceana-Glăvile (Olteanca);
    • 085 Drăgășani-Șutești-Mitrofani (Izvorașu)
  2. S.C. Body Trans S.R.L. a suspendat total activitatea pe traseele județene:
    • 101 Călimănești-Berislăvești (Dângești);
    • 102 Călimănești-Sălătrucel (Șerbănești);
    • 116 Rădăcinești-Berislăvești-Călimănești;
  3. S.C. Galex Cosimex S.R.L. reduce numărul de curse pe traseul:
    • 010 Rm. Vâlcea-Ocnele Mari (Ocnița-Slătioarele-Lunca;
  4. S.C. Normandia Service S.R.L. a suspendat în totalitate activitatea pe traseele:
    • 025 Horezu-Pietrari-Râmnicu Vâlcea;
    • 026 Horezu-Platforma Chimică-Rm. Vâlcea;
    • 104 Horezu-Costești-Bărbătești;

• 114 Horezu-Vaideeni (Marița-Cerna);

  1. S.C. Colombi S.R.L. – a suspendat în totalitate activitatea pe traseele:
    • 008 Rm. Vâlcea-Călimănești-Brezoi
    • 034 Rm. Vâlcea-Bujoreni-Călimănești (Jiblea Nouă);
    • 071 Rm. Vâlcea-Călimănești-Titești;
    • 115 Boișoara-Câineni-Brezoi.
  2. S.C. Vilextur S.R.L. a suspendat în totalitate activitatea pe traseul:
    • 039 Râmnicu Vâlcea-Băbeni-Frâncești (Bărcănele).
  3. S.C. Pulsar S.R.L. a suspendat în totalitate activitatea pe traseele:
    • 023 Bălcești-Horezu-Râmnicu Vâlcea;
    • 076 Râmnicu Vâlcea-Horezu-Zătreni;
    • 100 Bălcești-Lăcusteni-Zătreni;
    • 117 Zătreni-Grădiștea-Berbești;
  4. S.C. Obadă Trans S.R.L. a suspendat în totalitate activitatea pe traseele:
    • 027 Horezu-Lădești-Stănești-Drăgășani;
    • 033 Rm. Vâlcea-Pietrari-Costești (Bistrița);
    • 044 Rm. Vâlcea-Bleici-Golești (Poenița);
    • 052 Râmnicu Vâlcea-Milcoiu (Cămin Bătrâni)-Nicolae Bălcescu;
    • 061 Râmnicu Vâlcea-Păușești Măglași-Stoenești (Zmeuratu);
    • 066 Rm. Vâlcea-Horezu-Stroești (Cireșu);
    • 068 Rm. Vâlcea-Horezu-Stroești (Dianu);
    • 088 Drăgășani-Popești-Roșiile (Romanești);
    • 089 Drăgășani-Tetoiu-Roșiile;
    • 098 Bălcești-Tetoiu-Roșiile (Romanești);
    • 105 Horezu-Măldărești-Cernișoara;
    • 107 Horezu-Tomșani-Costești (Bistrița);
    • 107 Horezu-Folești-Frâncești (Genuneni);
    • 111 Horezu-Măldărești-Oteșani;
    • 112 Horezu-Horezu (Romanii de Sus);
    • 113 Horezu-Slătioara (Rugetu);
  5. S.C. Transmontana S.A. își desfășoară activitatea astfel:
    Program normal pe următoarele trasee:
    • 012 Râmnicu Vâlcea-Oteșani-Horezu;
    • 014 Rm. Vâlcea-Frâncești-Tomșani (Chiceni)
    • 015 Rm. Vâlcea (Oltchim)-Ionești-Scundu;
    • 028 Râmnicu Vâlcea-Horezu-Alunu;
    • 053 Rm. Vâlcea-Frâncești-Păușești Otăsău;
    Suspendă, în totalitate, cursele pe traseele:

• 013 Râmnicu Vâlcea-Sirineasa-Horezu;
• 022 Drăgășani-Glăvile-Oltchim;
• 024 Horezu-Surpatele-Râmnicu Vâlcea;
• 055 Râmnicu Vâlcea-Băbeni-Popești
• 073 Rm. Vâlcea-Pietrari-Vaideeni (Marița);
• 076 Râmnicu Vâlcea-Horezu-Zătreni
• 108 Horezu-Berbești-Grădiștea
• 109 Horezu-Popești-Lădești
• 110 Horezu-Stroești-Lădești

  1. S.C. Transroby S.R.L. a suspendat în totalitate activitatea pe traseele:
    • 056 Râmnicu Vâlcea-Băbeni-Roșiile (Romanești);
    • 067 Râmnicu Vâlcea-Lădești-Stroești (Cireșu);
    • 070 Râmnicu Vâlcea-Băbeni-Tetoiu;
  2. S.C. Rodica și Laurențiu S.R.L. suspendă total activitatea pe traseul:
    • 094 Drăgășani-Voicești-Tighina;
  3. S.C. Mobil Intercom S.R.L. își desfășoară activitatea de transport cu program
    de circulație redus pe traseele:
    • 086 Drăgășani-Drăgoești-Olanu:
    De luni până vineri:
    ~plecări din Drăgășani: 07:15; 13:05;
    ~plecări din Olanu: 06:00; 14:10;
    • 092 Drăgășani-Ștefănești (Dobrușa)
    De luni până vineri:
    ~plecări din Drăgășani: 06:00; 07:00; 11:30; 14:40; 16:15;
    ~plecări din Ștefănești (Dobrușa): 06:30; 07:30; 12:00; 15:10; 16:45
  4. S.C. HORAS S.R.L. – suspendă total activitatea de transport pe toate traseele
    județene, respectiv:
    • 038 Râmnicu Vâlcea-Lădești-Fârtățești (Cățetu);
    • 048 Râmnicu Vâlcea-Căzănești-Mihăești (Măgura);
    • 058 Râmnicu Vâlcea-Copăcelu-Stoenești (Dobriceni);
    • 059 Râmnicu Vâlcea-Râureni-Stoenești (Dobriceni);
    • 060 Râmnicu Vâlcea-Bunești-Stoenești (Piscu Mare)
  5. S.C. Ciochină S.R.L. își desfășoară activitatea normal, urmând a comunica
    dacă modifică programul de circulație pe traseul:
    • 093 Drăgășani-Mădulari-Șușani (Râmești);
  6. S.C. Bermico S.R.L. își desfășoară activitatea de transport cu program de
    circulație redus pe traseul:
    • 083 Drăgășani-Lungești-Ștefănești (Carcadiești)

De luni până vineri:
~plecări din Drăgășani: 06:00; 07:20; 10:15; 14:30; 18:00;
~plecări din Ștefănești (Carcadiești): 06:40; 07:57; 10:55; 15:10; 18:40.

Anunțurile operatorilor cu informații referitoare la efectuarea curselor de pe traseele județene au fost deja afișate în autogări, capete de trasee și mijloace de transport. Până la adoptarea unor măsuri de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor sau de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență nu există pârghii legale prin care operatorii de transport să poată fi determinați să efectueze serviciile de transport.

Politica