sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Ministrul Educației: Școlile vor fi închise până după Paști

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că școlile vor continua să fie închise și în perioada în care președintele Klaus Iohannis a decretat stare de urgență.

„Deocamdată nu avem niciun termen pentru perioada de închidere a școlilor, dar în perioada de stare de urgență școlile or să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”, a declarat Monica Anisie pentru HotNews.

Starea de urgenţă va fi instituită pe teritoriul României de luni, în contextul epidemiei de coronavirus. Preşedintele Klaus Iohannis a făcut anunțul după ce membrii Guvernului Orban au depus jurământul de învestitură.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Starea de urgență poate dura cel mult 30 de zile, dar perioada poate fi prelungită de preşedintele României, cu acordul Parlamentului.

Potrivit structurii anului școlar 2019-2020, elevii intră în vacanța de primăvară de sâmbătă, 4 aprilie 2020 până marţi, 21 aprilie 2020. Cursurile continuă apoi în perioada 22 aprilie 2020 – 12 iunie 2020.

Politica