Magistraţii instanţei supreme au respins cererea procurorilor DNA de preschimbare a termenului din dosarul lui Darius Vâlcov. Astfel, următorul termen în cauza lui Vâlcov va avea loc pe 11 iunie, aşa cum a stabilit iniţial instanţa, scrie Mediafax.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins, joi, cererea procurorilor DNA de preschimbare a termenului din dosarul lui Darius Vâlcov. În urma deciziei, termenul din cauza în apel a lui Vâlcov va avea loc în data de 11 iunie, aşa cum a fost stabilit de către completul de judecată.
DNA a formulat o cerere similară şi pentru dosarul lui Liviu Dragnea, respinsă, de asemenea, de către Înalta Curte.
Primul termen in apel a avut loc la mijlocul lunii aprilie, când Vâlcov a cerut amânare pentru a-şi angaja avocat.
Pe 8 februarie 2018, fostul ministru al Finanţelor, în prezent consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat, de instanţa supremă, la opt ani de închisoare, decizia nefiind definitivă.
Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în anul 2015, de către procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcțiile.