sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

IPJ Mehedinți, la dispoziția fiului lui Dragnea

O autospecială din cadrul IPJ Mehedinți a ajuns să-l protejeze pe fiul lui Liviu Dragnea la un meci de fotbal. Evenimentul de râsu – plânsu a fost filmat și postat pe internet.

IPJ Mehedinți a tăcut mâlc și nu a prezentat pe buletinele de presă vreo știre sau informare în acest sens, considerând cel mai probabil că acest lucru nu le este de fală!

Autospeciala Poliției, din dotarea IPJ Mehedinți, filmată la finalul partidei de fotbal disputate la Severin, asigurându-i protecția lui Valentin Dragnea, ar fi fost trimisă acolo la cererea Brigăzii Mobile de Jandarmi Craiova. Cel puțin așa susțin surse bine informate din cadrul IPJ Mehedinți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Săptămâna trecută la Severin a avut loc meciul de fotbal dintre FC U Craiova 1948 și Turris-Oltul Turnu Măgurele, ultima patronată de Valentin Dragnea. Fiul liderului PSD a venit și a plecat cu o escortă impresionantă după el. La finalul meciului, disputat pe Stadionul Municipal din Severin, Valentin Dragnea a plecat într-o maşină de teren, escortată de două autoturisme Dacia Duster şi de o autospecială a Poliţiei. Mai mulţi spectatori au filmat totul şi au postat pe reţelele de socializare. Fiul lui Dragnea a fost intens huiduit și înjurat.

Partida dintre FC U Craiova 1948, echipa patronată de Adrian Mititelu, şi Turris-Oltul Turnu Măgurele s-a disputat pe stadionul din Drobeta Turnu Severin. Asta pentru că echipei FCU Craiova 1948 nu i se permite să mai joace pe niciun stadion din Bănie.

Politica