Aproximativ 60 de elevi din comuna Alimpeşti, judeţul Gorj, vor merge la toaletă în fundul curţii, fără încălzire, în noul an şcolar. Pentru că autorităţile nu au bani pentru grupuri sanitare noi, edilul din localitate a decis să modernizeze WC-urile turceşti din curtea unităţii de învăţământ.
Primarul din Alimpeşti, Daniel Floarea, susţine că a făcut modernizări, anunţând că elevii vor avea, din acest an, apă şi energie electrică, însă fără încălzire.
„Grupul sanitar a rămas tot în curte, noi doar l-am racordat la apă şi l-am renovat, am pus bazine de toaletă, s-a branşat la reţeaua de energie electrică. Inconvenientul este că elevii trebuie să meargă aproximativ 30 de metri în curte. Căldură nu este. L-am izolat cât am putut şi noi. Vom încerca să punem la iarnă două-trei radiatoare. Investiţia a fost făcută din bugetul local, am lucrat cu firma consiliului local, nu ne-a costat mult. Am făcut demersurile pentru realizarea unui grup nou, în interiorul şcolii, poate chiar şi în toamna aceasta. Aşteptăm şi noi o rectificare. Grupul sanitar pentru persoanele cu handicap există în interiorul şcolii”, a spus, pentru MEDIAFAX, Daniel Floarea, primarul comunei Alimpeşti.
Acesta a mai precizat că nu a investit banii într-un grup sanitar nou pentru că la cele două şcoli din localitate, la Alimpeşti şi Sârbeşti, sunt mai puţin de 200 de elevi şi ar putea fi comasate.
Deocamdată a fost construit, în interiorul şcolii din Alimpeşti, un grup sanitar modern, însă doar pentru persoanele cu dizabilităţi, deşi nu este înscris niciun elev cu handicap la şcoală.
„S-a făcut modernizare în vechea toaletă din curte, construită acum aproximativ nouă ani. S-au făcut nişte investiţii până când vom reuşi să construim o altă toaletă lângă şcoală. S-a băgat curent electric şi apă. Pe perioada de iarnă este mai greu cu apa, pentru că nu este încălzită toaleta şi îngheaţă apa. Nu ştiu unde ar putea fi puse radiatoare, pentru că spaţiul este foarte mic. Cu copiii este destul de riscant, să nu se curenteze, pentru că nu-i putem însoţi noi la toaletă, să stăm lângă ei. Poate cumva pe perete. Este o singură clădire, se intră separat la băieţi, o altă intrare pentru fete şi o altă intrare la cadrele didactice. Pentru persoanele cu dizabilităţi am făcut toaleta în interior, pentru că aşa s-a cerut. La Şcoala Gimnazială Alimpeşti învaţă 58 de copii. Şi noi ne-am dorit să avem o altă toaletă, dar momentan nu se poate”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Mariana Negricioiu, directorul Şcolii Gimnaziale Alimpeşti.
Un consilier local susţine că investiţia făcută de primărie în vechea toaletă este inutilă.
„Au pus bazine de apă acolo, au văruit şi atât. De necrezut aşa ceva. Căldură nu e. Este o problemă, şi aşa apa în bazine îngheaţă, degeaba le-a pus, că iar îngheaţă apa. Se şi sparg. Au rămas wc-urile turceşti”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Leonida Belgher, consilier local.
Anul trecut, 28 de unităţi şcolare din judeţul Gorj aveau grupuri sanitare în exterior. Pentru noul an şcolar, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Gorj nu au o situaţie exactă deşi în scurt timp începe un nou an şcolar.
„Au fost doi colegi în echipă cu reprezentanţi ai prefecturii, care s-au deplasat în toate unităţile de învăţământ din judeţul Gorj, sunt pe teren şi încă nu a fost definitivat raportul”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.
De altfel, nu doar în mediul rural sunt probleme în ceea ce priveşte şcolile. Mii de copii din marile oraşe ale ţării încep şcoala în clădiri neautorizate, găsite cu mucegai, infiltraţii sau fără apă. Autorizaţii sanitare sau de securitate la incendiu au fost refuzate şi pentru că există unităţi de educaţie super aglomerate.
mediafax.ro