Cu doi echipieri ai CSU în lot, România va debuta vineri seară în Liga Națiunilor.
Nicușor Bancu și Alexandru Mitriță, aflați într-o formă excelentă, își pot face loc în primul 11 al României în partida cu Muntenegru, programată vineri seară, de la ora 21:45, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești.
„Sunt încrezător, pentru că băieții s-au antrenat foarte bine, au venit foarte concentrați la lot, conștienți de importanța de a începe bine această competiție și sper să ne prezentăm la ora jocului la fel de bine cum am făcut-o săptămâna aceasta, dar și la ultimele amicale. Acum este o altfel de campanie, ce-a fost acum doi ani la Mondiale, a fost. E important că s-a văzut o schimbare în jocul echipei naționale și suntem încrezători că putem arăta altfel, mai bine ca acum doi ani”, e mesajul selecționerului Cosmin Contra.
Selecționerul a vorbit și despre principalele sale trei obiective pe banca naționalei.
„Ăsta a fost unul dintre obiectivele mele la echipa națională. Și anume ca jucătorii să vină cu plăcere, să aibă responsabilitatea de a da totul pe teren și pentru a-i face fericiți în primul rând pe ei înșiși, apoi pe familiile lor și nu în ultimul rând pe fani”, a mai spus Contra.
Partida de pe Ilie Oană se va juca fără spectatori, România fiind sancționată pentru mesaje cu tentă xenofobă și rasistă afișate la meciul cu Grecia, din preliminariile la Euro 2016.
Programul grupei 4, seria C, din Liga Națiunilor UEFA:
7 septembrie: România – Muntenegru (stadion “Ilie Oană”, Ploiești), Lituania – Serbia (ora 21:45)
10 septembrie: Serbia – România, Muntenegru – Lituania (ora 21:45)
11 octombrie: Lituania – România, Muntenegru – Serbia (ora 21:45)
14 octombrie: România – Serbia (Arena Națională, ora 16:00), Lituania – Muntenegru (ora 21:45)
17 noiembrie: Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion “Ilie Oană”, Ploiești
20 noiembrie: Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21:45)