duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Salvat din incendiu

Un bărbat de 65 de ani a fost salvat de pompieri dintr-un incendiu izbucnit la locuinţa sa din strada Ştefan cel Mare din municipiul Târgu-Jiu, acesta suferind arsuri pe faţă şi pe membre, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, Florin Chisim.

Potrivit sursei citate, pompierii au fost solicitaţi, duminică dimineaţă, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit de pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Târgu-Jiu.

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum şi o ambulanţă SAJ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Incendiul se manifesta la una dintre încăperile construcţiei. O persoană de sex masculin în vârstă de 65 de ani a fost salvată de pompierii militari din casă, aceasta suferind arsuri de faţă şi pe membre. A fost preluată de echipajul SAJ şi transportată la UPU Târgu-Jiu. Incendiul a izbucnit în urma unei explozii cauzate de scurgeri de gaze”, a afirmat Florin Chisim.

Distrigaz Sud Reţele a transmis un comunicat de presă în care precizează că, în urma verificărilor efectuate, nu au fost depistate scurgeri de gaze pe reţeaua de distribuţie în zona imobilului respectiv şi în zonele adiacente.

„Menţionăm că în urma investigaţiilor tehnice efectuate de către echipele Distrigaz Sud Reţele în zona producerii exploziei, nu au fost depistate scurgeri de gaze pe reţeaua de distribuţie în zona imobilului respectiv şi zonele adiacente. De asemenea, precizăm că instalaţiile de utilizare a gazelor naturale nu sunt componente ale sistemului de distribuţie operat şi gestionat de către Distrigaz Sud Reţele, clienţii fiind responsabili de întreţinerea, mentenanţa şi exploatarea lor. În prezent nu se cunosc cauzele exploziei, urmând a fi stabilite de către organele competente”, se menţionează în comunicatul de presă al Distrigaz Sud Reţele.

 

Agrepres

Politica