vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Proiectul noii legi a pensiilor a fost prezentat la Craiova de ministrul Muncii

Proiectul noii legi a pensiilor a fost prezentat, luni, la Craiova de ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguța Vasilescu, în cadrul unui eveniment la care au luat parte aproximativ 200 de persoane, multe dintre ele aflate deja la pensie.
Evenimentul, care a avut loc la Centrul Multifuncţional, a presupus și discuții cu cetățenii care au participat, la întâlnire fiind prezenți inspectorul șef al ITM Dolj, Cătălin Mohora, Daniela Licu, directorul Casei Județene de Pensii Publice Dolj, primarul Craiovei, Mihail Genoiu, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, dar și parlamentari de Dolj.
„După cum știți, încă de anul trecut lucrăm la legea pensiilor. Am avut trei formule de calcul pe care ne-am axat. După ce am făcut simularea pe toate cele trei formule de calcul, am rămas pe cea care ni s-a părut că este cea mai acoperitoare, în sensul că era singura care reușea să elimine toate dezechilibrele care erau în sistemul de pensii. Cunoașteți foarte bine dezechilibrele, două femei care au cotizat la fel, care au lucrat la același loc de muncă dar au ieșit în ani diferiți, aveau pensii diferite, la fel, bărbat cu femeie, chiar dacă au ieșit în același an, pentru că se împărțea la o altă cifră la stagiul de cotizare ieșeau cu pensii diferite. Singura formulă care ne-a permis nouă să ajungem la ceea ce ne-am dorit a fost cea pe care s-au făcut și simulările la legea pensiilor, timp de un an de zile, pe dosarele pe care le-am avut în urma controlului de instanță. Adică pensionarii au dat în judecată Casa de Pensii, iar după aceea noi am recalculat tot pe noua formulă să vedem dacă ceea ce solicitau dumnealor în instanță reușim să corectăm și am reușit”, a explicat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.
Ministrul Muncii a precizat că, în noua lege a pensiilor,aflată în dezbatere publică, se pornește de la patru principii importante: contributivitate, adică plată în funcție de contribuție; egalitate, adică pensionari care au aceeași vechime, dar care au ieșit la pensie în momente diferite, primesc aceeași sumă de bani; solidaritate socială, adică generațiile în activitate susțin, prin plata contribuțiilor lor, generațiile de pensionari și, în viitor, vor fi susținute la rândul lor; imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie.
Conform inițiatorilor, printre noutățile aduse de acest proiect de lege se numără introducerea masterului și a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultății, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creșterea copilului, șomajului indemnizat, deportării, prizonieratului și detenției politice, prevăzute de legislația în vigoare. Condiția pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare să fie de 15 ani, iar pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 puncte.
Proiectul de lege prevede și debirocratizarea și accesul online la informațiile despre propriile contribuții.
„ANAF va trebui să își pună la punct sistemul. Până acum, se plăteau sau nu se plăteau contribuțiile, noi le luam în calcul la pensie. Anul trecut când am făcut transferul contribuțiilor ne-am dat seama că sunt aproximativ 2 milioane de persoane care nu își achitau aceste contribuții. Din cauza asta era și foarte greu, de fiecare dată, să creștem pensiile, pentru că deficitul pe fondul de pensii era, în fiecare an, foarte mare. Anul trecut am avut 13 miliarde deficit, în 2016 a fost 15 miliarde, acum, după ce am făcut transferul contribuțiilor, la jumătatea anului avem înjumătățit deficitul pe fondul de pensii. Deci transferul contribuțiilor pe care anul trecut l-a blamat toată lumea, ne-a făcut, de fapt, să avem mai mulți bani la bugetul de pensii. După ce ANAF va avea baza de date în care va spune Casei de Pensii cât este datoratul și cât plătitul, Casa Națională de Pensii să informeze online cetățenii cu numărul de puncte pe care îl au, astfel încât să își poată calcula pensia imediat. Cu alte cuvinte, dacă știu câți ani am lucrat și îmi afișează și cât s-a plătit pentru mine contribuție, aplic formula și îmi dă pensia pe care o știu și eu chiar dacă nu am vârsta de pensionare”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.
Ea a mai precizat că anual punctul de pensie va continua să crească.
Ce mai prevede noua lege, conform Ministerului Muncii
În proiectul noii legi se menține contractul de asigurare facultativă, dar cu unele modificări, respectiv, dacă în actuala lege se poate plăti doar pentru cinci ani consecutivi retroactivi, pe viitor, persoana își va putea alege perioade diferite necontributive ca să totalizeze 5 ani.
Proiectul prevede tot 4 categorii de pensii, cea de limită de vârstă, cea anticipată, cea de invaliditate și cea de urmaș. Sunt aceleași patru categorii ca și în vechea lege, dar unele au suferit modificări de structură.
În cazul pensiei pentru limita de vârstă trebuie îndeplinite cumulativ condițiile de vechime minimă și vârstă standard de pensionare.
Ca și excepție, actuala pensie anticipată (nepenalizată) devine pensie pentru limită de vârstă, informează reprezentenații Ministerului Muncii, explicând că  persoanele care au 8 ani peste stagiul complet de cotizare, inclusiv din perioade asimilate, se pot pensiona cu 5 ani înainte de îndeplinirea vârstei de pensionare. În același timp, în acest caz se poate cumula pensia cu salariul și se valorifică perioadele necontributive asimilate.
O altă noutate este aceea că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani și au născut 3 copii pe care i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 ani. Începând cu al 4-lea copil se adaugă câte 1 an în plus, pentru fiecare copil.
Se mențin celelalte prevederi din actuala legislație cu privire la pensia pentru limită de vârstă, precum grupele, condițiile speciale și deosebite, handicapul s.a. Pensia anticipată (cu penalizare) este actuala pensie anticipată parțială și se mențin prevederile legale în vigoare.
În cazul pensiei de invaliditate se redefinesc gradele de invaliditate, pentru a se da posibilitatea desfășurării unor activități profesionale independente, în paralel. Astfel, gradul I e caracterizat de deficiență funcțională gravă și capacitate de muncă diminuată, gradul II e caracterizat de deficiență funcțională accentuată și capacitate de muncă diminuată, iar gradul III e caracterizat de deficiență funcțională medie și capacitate de muncă diminuată.
Pensia de urmaș se menține. Apare însă o nouă prestație, și anume ajutorul pentru soțul supraviețuitor, care va primi 25% din pensia soțului decedat, ajutor ce va putea fi cumulat cu propria pensie.
Pensia minimă se calculează raportat la salariul minim brut pe economie din anul respectiv. Persoanele cu vechime de minim 15 ani primesc 45% din salariul minim brut pe țară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară. Persoanele cu vechime între 10 ani și 15 ani, aflate la pensie la data intrării în vigoare a legii, primesc 40% din salariul minim brut pe țară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară. În cazul în care din calculul pensiei rezultă o sumă mai mare, atunci persoana o va primi pe aceasta. Formula a fost introdusă pentru a remedia o inechitate prevăzută de legislația în vigoare, din cauza căreia nu se făcea nicio diferențiere în funcție de anii lucrați între beneficiarii de pensie minimă. Adică, în practică se ajunge în situația în care un pensionar care a lucrat 12 ani, spre exemplu, să primească la fel cu unul care a lucrat 35 de ani, dar pe salariul minim pe economie.
O altă noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opțiunii pentru indemnizația socială minimă. Pensionarii aflați deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie și indemnizația socială minimă, cu 3 luni înainte de aplicarea efectivă a legii. Opțiunea se va face prin poștă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Națională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghișee.
Pensionarii în plată care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizația socială minimă ei pot opta pentru aceasta din urmă. Pensionarii care nu optează în termenul de 3 luni amintit rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivității.
Sunt exceptați pensionarii care beneficiază de pensie de limită de vârstă și au realizat stagiul minim cuprins între 10 și 15 ani, conform legislației în vigoare, la data stabilirii dreptului la pensie. Această excepție este valabilă pentru persoanele deja pensionate la data intrării efective în vigoare a legii.
În proiectul de lege se prevede că, pentru a putea deveni pensionar, este necesară o vechime de minimum 15 ani. Persoanele care vor avea o vechime mai mică de la data intrării în vigoare a legii vor primi o indemnizație socială și vor face obiectul unei alte legi.
Acordul global și alte drepturi de natură salarială:
Proiectul prevede că se valorifică toate drepturile de natură salarială pentru care s-au plătit contribuții: sporuri, acord global, al 13-lea salariu, ore suplimentare, prime, premii și alte bonusuri. Se va acorda un procent de 10% din oficiu, care va putea fi majorat dacă pensionarul va aduce acte doveditoare din care să rezulte un procent mai mare. Dacă după recalcularea conform adeverințelor aduse rezultă o pensie mai mică, atunci se păstrează pensia calculată cu majorarea de 10% acordată inițial.
Această modificare a fost operată deoarece pentru astfel de venituri s-au plătit contribuții și, cu toate acestea, ele nu sunt luate în calcul, în prezent, la stabilirea pensiei.
Condițiile speciale și deosebite și fostele grupe de muncă se păstrează și, de asemenea, se creează baza legală pentru recunoașterea altor locuri de muncă în condiții speciale.
Formula de calcul:
Pensia va fi reprezentată de Numărul Total de Puncte înmulțit cu Valoarea Punctului de Referință (VPR).
Numărul total de puncte este suma punctajelor anuale. Punctajul anual este suma punctajelor lunare împărțită la 12 luni. Punctajul lunar este venitul brut realizat împărțit la câștigul mediu brut pe economie.
VPR va fi de 75 de lei în anul 2021 și a fost determinată prin împărțirea Valorii punctului de pensie din anul 2021, adică 1.875 de lei, la 25, care reprezintă vechimea medie de ani din sistemul de pensii, rezultată în urma aplicării ultimelor patru legi ale pensiilor.
Formula de calcul are avantajul nu doar că elimină inechitățile, dar duce și la creșterea tuturor pensiilor.
Aplicarea legii:
Legea se aplică etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare.
Valoarea punctului de pensie se actualizează conform Programului de Guvernare, și anume:
* 1.265 de lei în 2019;
* 1.775 de lei în 2020;
 * 1.875 de lei în 2021, adică suma aferentă VPR nou introdus de 75 de lei, la care se adaugă majorarea de 10% aferentă sporurilor, acordului global și altor drepturi de natură salarială pentru care s-au plătit contribuții;
* iar din anul 2022 Valoarea Punctului de Referință se va indexa, anual, cu inflația.

Politica