Artă stradală, cu iluzie tridimensională, în Craiova

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” derulează un proiect inedit în Craiova, menit să înfrumusețeze orașul și să binedispună locuitorii urbei.
Este vorba despre proiectul de artă stradală „3D Ilussion”, care se desfășoară încă din 4 iulie și care va dura până pe 4 septembrie. Artiștii vor fi prezentați astăzi.
„Timp de două luni, doi tineri artiști vor realiza trei lucrări interactive de artă stradală cu perspectivă tridimensională dedicată fotografiei cu telefonul mobil. Prin acest proiect ne propunem să contribuim la îmbunătățirea estetică a oraşului în completarea capitalului de imagine a Municipiului Craiova”, a precizat, Remus Vlăsceanu, directorul Casei de Cultură „Traian Demetrescu”.
Lucrările sunt realizate pe terasamentul Parcării Subterane din centrul oraşului și în Parcul Tineretului Craiova.
„Proiectul derulat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu” și Primăria Municipiului Craiova, este unul provocator, unic în municipiul nostru. Orașul va beneficia de noi lucrări de artă și sperăm să mai avem și altele asemenea pe viitor”, a afirmat Stelian Bărăgan, viceprimarul Craiovei.
3D Ilussion promovează turismul cultural. „Trendurile în artă și noile perspective culturale ne obligă să ne aliniem unei vieţi cotidiene guvernată de fenomenul media și de internet”, spun inițiatorii, adăugând că un astfel de proiect, rar la nivel național, „atrage o cointeresare a tinerilor care îşi petrec timpul liber în zona urbană oferindu-le posibilitatea să se identifice cu spațiul”. Tot prin acesta se urmărește atragerea agenţilor economici din vecinătate în susţinerea proiectelor culturale viitoare datorită participării active a beneficiarilor.
author avatar
Ana-Maria Constantinescu
Ana-Maria Constantinescu este jurnalist cu 20 de ani de experiență în mass-media din România, activând în radio, televiziune și presa scrisă. De-a lungul carierei, a realizat materiale de actualitate, reportaje și analize, abordând jurnalismul din perspective diverse și complementare. Este redactor-șef al publicației Jurnalul Olteniei, unde coordonează activitatea editorială și stabilește direcția jurnalistică a redacției, promovând un jurnalism responsabil, axat pe interesul public, comunitate și transparență. A fost corespondent Mediafax, una dintre cele mai importante agenții de presă din România, iar în prezent este corespondent Radio Europa FM, contribuind constant la informarea publicului prin materiale realizate la standarde profesionale ridicate. Experiența sa solidă și angajamentul față de valorile jurnalismului o recomandă drept o voce relevantă în presa regională.
Distribuie acest articol