vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Pacienții încep să reclame abuzurile cadrelor medicale de la SJU Craiova

Nu de puține ori, pacienții Spitalului Clinic Județean de Urgență din Craiova, ori aparținătorii acestora s-au plâns de comportamentul inadecvat al unor medici sau asistente din această unitate medicală. Cum nu de puține ori, cadrele medicale au avut de luptat cu nervii unor pacienți sau aparținători.

Nu toți au ales însă să reclame derapajele. În urmă cu câteva zile, însă, un aparținător, scârbit, după cum se poate observa din cuvintele sale, de atitudinea unui medic, a rupt tăcerea.

Este vorba despre un medic de la Secția Pediatrie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, acuzat de dezinteres față de pacient – un copil de un an și jumătate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Azi m-am hotărât să scot de sub anonimat un cadru medical de la Spitalul Clinic Județean de Urgentă Craiova – secția Pediatrie II și să-l fac celebru. De ce?
Pentru că vreau, pentru că pot și pentru că merită. Este unul dintre acele cazuri în care numele face casă bună cu atitudinea și caracterul – Piciu este numele.
Am ajuns, de nevoie, în urgență cu un pui de om de 1 an și 6 luni. După un minim control am fost trimiși pe secția de Pediatrie II împreună cu o infirmieră. Am ajuns în fața cabinetului distinsei doamne doctor. I se vedea pe față lipsa de chef de muncă și sictirul adunat de-a lungul vieții în presupusa slujbă a cetățeanului care-i plătește salariul, deloc mic acum. A ieșit pe culoar și a întrebat infirmierele de pe culoar unde este X și Y. Probabil două asistente prin al cărui filtru trebuia să trecem înainte de a o deranja. Niciuna dintre acestea nu era la post. Infirmiera ce ne-a adus pe secție a întrebat-o unde duce mama și fetița.
Răspunsul halucinant care-mi va suna în cap probabil toată viața a fost: NU ȘTIU ȘI NICI NU MĂ INTERESEAZĂ!”, 
spune tatăl fetei.

Bărbatul mai afirmă că medicul a continuat cu acest tip de comportament:

În momentele alea realizezi cât de mică poate fi granița dintre libertate și pușcărie. Și nu exagerez cu nimic.
Ce să fac? Nu aveam cum să nu ma iau de ea. I-am cerut explicații așa cum m-am priceput. Evident că acest aspect a enervat-o și mai tare. Cum își permite un neica nimeni să o tragă pe ea la răspundere și mai ales în ce calitate. Asta era preocuparea ei. În ce calitate îmi permit eu să fac asta. M-a amenințat că cheamă gardienii. Am invitat-o să-i cheme. Asta în timp ce, pe holul de la lift 5, rudăresele fumau de zor. Asta se întâmplă pe fiecare etaj în fiecare minut al zilei. Cu toate astea, problema eram eu. Eu care-i plătesc babani salariu pentru prețioasa scârbă. Aveam să aflu încă din seara aia că femeia asta face de ani de zile. Era un comportament obișnuit. A doua zi mi s-a reconfirmat și din alte surse împuțitul caracter al distinsei Duamne Doctor. Am vrut să plecăm. Dar nu, domne. Nu poți. Trebuie să stai 24 h dacă te-ai internat într-un spital de grad 1. Nu poți să te duci la unul de grad inferior. Aveam să aflu că și asta-i o tâmpenie. Nici n-ar avea cum altfel. Cum (…) să stai când bivolița spune NU ȘTIU ȘI NICI NU MĂ INTERESEAZĂ”.

Sunt o grămadă de tineri care ar putea înlocui dinozaurii ăștia plictisiți”

El consideră că astfel de medici ar trebui să plece din Spitalul Județean și să lase locul unora mai tineri.

S-au mărit salariile pentru a nu pleca medicii din țară. Sunt o grămadă care ar trebui plătiți să plece. O evaluare ceva, înainte de mărire?!? Ce rost are. Și sunt o grămadă de tineri care ar putea înlocui dinozaurii ăștia plictisiți și nu au cum.
Hai să o facem celebră. Poate așa o ajutăm să ajungă acolo unde trebuie. Și poate așa ajunge și la noul manager, Demetrian Alin Dragoș. Din ce știu este o persoană cu studii în țări mai civilizate. Poate pe lângă bacteriile din spital mai scapă și de bacteriile astea plătite degeaba”, mai afirmă bărbatul.

Cazul a ajuns și la urechile managerului, Alin Demetrian, care a dispus verificări.

Alt pacient, cu dureri, în așteptare la Urologie

Un alt caz s-a petrecut, luni seara, la Secția de Urologie. Un pacient spune că a zăcut cinci ore pe patul de spital în dureri groaznice, așteptând să i se aducă două sonde urinare. De gardă era medicul urolog Mugurel Liviu Riza, același care, în urmă cu două săptămâni, a fost acuzat de conducerea Spitalului de Urgenţă că refuză să opereze un pacient.

Medicul acuzat susține că atunci când este de gardă blocul operator de pe secţia de urologie se închide după ora 15.00, fără să i se pună la dispoziţie tot ce este necesar pentru a opera într-o alta sală. Doi pacienți, o femeie cu o tumoră şi un bărbat care avea probleme grave la vezica urinară, necesitau luni intervenţii chirugicale, spune urologul:

„Dacă în cazul femeii mai pot aştepta dimineaţa, în cazul bărbatului se impune operaţie de urgenţă. De cinci ore dau telefoane peste tot, să mă ajute cineva. Nu pot opera pentru că nu am instrumentarul necesar. Nu am sondă cuc, nu am pensă crocodil, nu am sondă balistică. Toate există, dar sunt închise în secţia de urologie. Pacientul are dureri groaznice, nu a mai urinat de 48 de ore şi viaţa lui este acum în pericol”, a declarat doctorul Mugurel Riza.

Pacientul se numește Gheorghe Neagu, are 64 ani și este din Craiova. El a ajuns la spital în jurul orei 17. A fost preluat de urolog i s-au făcut investigații, apoi a rămas în așteptare. „Mă doare foarte rău. Simt că nu mai pot respira. Nu am mai urinat de duminică dimineaţa, sper să-mi facă ceva cât mai repede pentru că nu mai pot”, spunea bărbatul.

Doctorul Riza susține că l-a sunat pe managerul spitalului și că acesta i-a spus că „nu sunt urgenţe, că nu fac decât circ. Eu sunt medicul de gardă, de unde ştie dânsul dacă sunt sau nu urgenţe? Este incredibil ce se întamplă”.

Ulterior, la spital a ajuns și managerul Demetrian. Acesta a dat dispoziție să fie aduse 2 sonde urinare pentru a se putea face intervenția chirurgicală.

„Cazul pacientului nu reprezintă o urgenţă. Mai sunt oameni în spital care au dureri, dar asta nu înseamnă că trebuie imediat operaţi. Nu ştiu de ce se face tot acest circ. De exemplu, femeia de care spunea că trebuie şi dumneaei supusă unei intervenţii nu are nimic. O opera degeaba. Vom analiza cazul doctorului Riza şi vom vedea dacă mai rămâne sau nu cu gărzi”, a declarat managerul Spitalului de Urgenţă din Craiova, Alin Demetrian.

Soția pacientului reclamă faptul că a fost trimisă să cumpere sonde.

„Nu ştiu ce să mai spun. M-au trimis să cumpăr nişte sonde, dar nu am găsit. Domnul doctor de la Urologie a spus că nu are cu ce să-l opereze, domnul manager zice că soţul meu nu e o urgenţă, cum e posibil aşa ceva? Cum e posibil să ai tot ce-ţi trebuie pentru o operaţie, dar să nu le poţi folosi pentru că sunt închise în nu ştiu ce sală. E inuman”, a afirmat Ioana Neagu.

Urologul Mugur Riza a fost în centrul mai multor scandaluri, fiind acuzat chiar că și-ar fi lovit colegii.

Politica