Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt ar putea să se antreneze într-o sală de sport proprie, un astfel de proiect de investiţii urmând să fie dezvoltat de Compania Naţională de Investiţii pe un teren situat pe strada Tudor Vladimirescu din Slatina.
Adjunctul ISU Olt, maiorul Constantin Ghiocan, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că inspectoratul a transmis o astfe de solicitare către CNI.
„La nivelul ministerului și Inspectoratului General, se dorește construirea prin intermediul Companiei Naționale de investiții, a unor săli de sport pentru a putea asigura personalului condiții optime de pregătire. În acest sens ISU Olt a transmis o solicitare pentru construirea unei astfel de săli de Sport în incinta unui imobil situat pe strada Tudor Vladimirescu, imobil pe care inspectoratul în deține în proprietate și administrare”, a declarat Ghiocan.
Sala de sport ar urma să fie construită pe un teren de 10 hectare, pe imobilul respectiv ISU Olt având în plan să dezvolte o bază de pregătire.
„În momentul de faţă, acolo este un teren liber, o suprafaţă de 10 hectare. Acesta a avut o destinaţie agricolă, la un moment dat, iar acolo intenţionăm să dezvoltă o sală de sport, în primă fază, după care o bază de pregătire”, a mai declarat maiorul Constantin Ghiocan.