sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Dezbaterea privind modificarea codurilor penale, amânată

Comisia specială pentru legile justiţiei a decis, joi, reluarea discuţiilor privind modificarea codurilor penale pentru 2 mai, ora 12.00. Până atunci asociaţiile de magistraţi vor putea face propuneri privind proiectul de lege.

„Să stabilim ce asociaţii sesizăm, să dăm termen de două săptămâni ca toţi cei care vor să vină la dezbateri să facă propuneri. Termenul să fie 2 mai. Pornind de la toate aceste documente, începând cu data de 2 mai să putem începe o dezbatere pe aceste trei iniţiative. Toţi cei interesaţi să poată participa şi pe de altă parte să depună amendamente. Eu v-aş propune să spuneţi pe cine trebuie să invităm. Să invităm din partea CSM, secţia judecători şi procurori ÎCCJ, PÎCCJ; Asociaţia Maistraţilor, Forumul Judecătorilor care ne-a trimis o solicitare, Coaliţia românilor, Uniunea Naţională a Barourilor, reprezentanţi ai mediului academic. Din punctul meu de vedere, trebuie să fim deschişi. Iar ca mod de lucru, începând cu data de 2 mai să începem dezbaterile în Comisie”, le-a propus Florin Iordache, preşedintele comisiei, colegilor săi.

Deputatul USR Ion Stelian a propus ca perioada de consultare publică să fie cuprinsă întrre două săptămâni şi 30 de zile.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Noi facem solicitarea ca partidul nostru să facă invitaţii din mediul academic”, a spus Stelian.

Întrebat de Cătălin Predoiu de la ce texte se pleacă şi care este situaţia, Florin Iordache a răspuns: „Ţinând cont că cele două, Codul Penal şi de Procedură Penală, sunt cele mai complete şi conform regulamentului şi procedurile parlamentare, în iniţiativele care vor primi raportul de adoptare cuprindem şi amendamentele Ministerului Justiţiei”.

„Nu ştim cine face amendamentele de la Ministerului Justiţiei. Să trimitem invitaţii la cele patru facultăţi de drept penal din ţară, deoarece ei au expertiză în acest sens”, a replicat Predoiu.

„Să notificăm facultăţile de la Iaşi, Cluj, Constanţa şi Bucureşti, plus cele din Timişoara şi Craiova. Dacă tot o lungim ajungem să intrăm în vacanţa de vară şi această comisie a fost înfiinţată tocmai pentru a pune în concordanţă codurile cu deciziile CCR. Vă propun prin consens să începem în data de 2 mai, ora 12.00”, a conchis Iordache.

Astfel, parlamentarii din Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei vor relua discuţiile pe 2 mai.

Mediafax

Politica