sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Poliţistul împuşcat în cap de iubită, „uşoară evoluţie favorabilă”

Poliţistul SCCO Bogdan Dumitrescu, împuşcat accidental în cap de iubită, în urmă cu o lună, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, starea sa având „o uşoară evoluţie favorabilă”, potrivit medicilor Spitalului Craiova, unde acesta se află internat.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Craiova, Cristina Geormăneanu, a declarat că poliţistul este în continuare internat, fiind intubat şi ventilat mecanic. „Pacientul este într-o stare gravă, în continuare în Clinica de Terapie Intensivă pentru Neurochirurgie a spitalului nostru. Pacientul este în continuare sedat, intubat şi ventilat mecanic, stabil respirator şi hemodinamic, cu o uşoară evoluţie favorabilă”, a declarat Geormăneanu.

Ea a adăugat că Bogdan Dumitrescu urmează să mai fie supus unei intervenţii chirurgicale. „A suferit o intervenţie neurochirurgicală, în acest interval de timp, şi urmează să mai suporte şi o altă intervenţie neurochirurgicală, însă leziunile la nivelul creierului sunt extrem de severe”, a mai afirmat medicul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Poliţistul SCCO Olt, Bogdan Dumitrescu, a fost împuşcat accidental în cap, pe 31 ianuarie, de prietena sa. Procurorii olteni fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă, în acest dosar. Anterior incidentului, cei doi fuseseră în vizită la un alt cuplu, unde consumaseră şi băuturi alcoolice. Anchetatorii au mai stabilit că pistolul nu era din dotarea omului legii, ci personal, deţinut legal, însă nu avea piedică. Alina Gheorghe şi Bogdan Dumitrescu erau de curând împreună. În urma incidentului, tânăra a fost operată la Spitalul Slatina, având o plagă împuşcată în palmă.

Politica