sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Rm. Vâlcea. România, clasată a doua la turneul internațional de cadete

Municipiul Râmnicu Vâlcea a fost la sfârșitul săptămânii gazda turneului internațional de cadete handbal feminin. La acest turneu, desfășurat în Sala Sporturilor „Traian”, au participat echipele reprezentative U16 ale României, Ungariei, Poloniei și Slovaciei.

Echipa României s-a impus în primele două partide trecând cu 29-15 de Slovacia și cu 34-15 de Polonia. Româncele au pierdut însă meciul cu Ungaria cu scorul de 29-21, clasând astfel echipa pe locul secund la acest turneu. Trebuie precizat însă că echipa României s-a aflat la o primă experiență internațională.

Turneul a constat în pregătirea echipelor pentru participarea la Campionatul European de junioare U17.

Policlinica Buna Vestire Craiova

20 de jucătoare au fost la dispoziția antrenorilor Carmen Buceschi, Mia Rădoi și Liliana Ștefan pentru acest turneu: portari – Elena Marica, Alexandra Perianu, Nicoleta Petre, Raluca Rădoi; extreme – Oana Borș, Iulia Eiler, Corina Lupei, Mărina Petrescu; interi stânga – Andreea Prescură, Ștefania Stoica, Miruna Nicolau, Mălina Bichir; interi dreapta – Alicia Gogîrlă, Valentina Soreanu; pivoți – Valentina Ion, Rebeca Necula, Sara Darie, Bianca Boica, Andreea Țârle și Adelina Olaru.

Elena Marica a câștigat titlul de cel mai bun portar, iar Alicia Gogîrlă a primit titlul de cea mai bună handbastă a turneului, ambele – jucătoare legitimate la Chimia Rm. Vâlcea.

Politica