sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Un aur și un bronz la Cupa României pentru micuții tenismeni

Copiii care practică tenisul de masă de la CSS Craiova au reușit, din nou, rezultate notabile la nivel național.

Două medalii au ajuns în Bănie de la Cupa României pentru copii cu vârsta între 8 și 10 ani, care a avut loc zilele trecute la Bistrița. Craioveanul Patrick Anghel a obținut medalia de aur la băieți după ce a câștigat toate meciurile la pas. În drumul spre finală, a trecut de Kiss (CSS Odorheiul Secuiesc) cu 3-0, de Dumitrescu (Farul Constanța) cu 3-0, de Vîrtopeanu (CSTA București0 cu 3-1 și de Andrei Ceapraz (Pristavu Câmpulung) în semifinale cu scorul de 3-0. În ultimul act l-a întâlnit pe Andrei Minoiu de la CSM Buzău, dar nici acesta nu i-a pus probleme jucătorului craiovean, care l-a învins categoric cu 3-0.

La fete, jucătoarea de la CSS Craiova Carmina Găman a adjudecat o medalie de bronz după ce a pierdut în semifinală în fața sportivei Bianca Meiroșu de la LPS Constanța cu scorul de 3-0. Până să ajungă în această fază însă craioveanca a obținut trei vicorii cu 3-0 împotriva jucătoarelor Dragomir (Farul Constanța), Chira (CSM Zalău) și Hurloi (LPS Bistrița). Cei doi sportivi din Craiova care au urcat pe podium la Cupa României sunt pregătiți de antrenorul Liviu Nicoli, care a fost mulțumit de prestațiile acestora în cadrul competiției de la Bistrița.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Rezultatele obținute ne bucură și ne dau speranțe pentru viitor. Patrick și Carmina sunt doi copii talentați, de mare perspectivă și au o dorință mare să facă performanță în continuare.”, a declarat antrenorul de tenis de masă de la CSS Craiova.

Politica