miercuri, septembrie 11, 2024

Ultima ora

Sport

Gorj: Reținut pentru infracțiuni rutiere

La data de 5 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au oprit pentru control în trafic un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Aninoasa. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu etilotestul, dar acesta a refuzat, după care a demarat cu autoturismul în trombă.

Echipajul de poliție a procedat la urmărirea autoturismului cu semnalele acustice și vizuale în funcțiune, fiind folosit și armamentul din dotare pentru oprirea acestuia. Ulterior autoturismul a fost identificat pe raza localității Costești, iar conducătorul auto a fost condus la sediul Poliției Orașului Turceni pentru continuarea cercetărilor.

În baza probatoriului administrat în dosar a fost dispusă măsura reținerii suspectului pentru o perioada de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca în data de 6 iulie a.c., să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propuneri legale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice.

IPJ Gorj

Politica