Primăria Craiova a retras de pe ordinea de zi a ședinței de joi punctul 34, cel prin care ar fi urmat să fie majorat tariful la gunoi cu 0,22 lei fără TVA/persoană fizică/lună. Solicitarea de retragere a venit, în mod ciudat, chiar din partea Eco Sud, care a transmis, printr-o adresă scrisă, că dorește să se adreseze comisiilor de specialitate ale Primăriei Craiova, pentru a evita adoptarea unei hotărâri nelegale. Gestul a fost taxat de consilierul Bianca Predescu, aceasta spunând despre cei de la Eco Sud că, dacă aveau un interes vizavi de creșterea tarifului, se puteau prezenta până acum în fața comisiilor de specialitate, un lucru care, de altfel, nu este obligatoriu și nu se face nici prin invitație. Pe de altă parte, reprezentanții Eco Sud, care au participat la ședință, au cerut adoptarea proiectului, însă cu menținerea unei părți dintre articole și amânarea celeilalte. Aceștia au spus că ar fi avut de făcut observații la Raportul pe care municipalitatea l-a publicat pe site-ul propriu de-abia miercuri, la proiectul de hotărâre.
Prețul gunoiului nu va crește, cel puțin nu în perioada imediat următoare, după ce municipalitatea a retras de pe ordinea de zi punctul privind majorarea tarifului la gunoi, solicitată de Eco Sud.
„Aș vrea să vă aduc la cunoștință faptul că, în data de 28.06.2017, prin adresa nr 1543, SC Eco Sud a solicitat amânarea adoptării unei hotărâri cu privire la aspectele menționate la punctele 5 și 10 din proiectul de hotărâre, astfel încât SC Eco Sud să-și poată exprima, în acest interval de timp, argumentele în fața comisiilor de specialitate ale Primăriei Municipiului Craiova și să evite adoptarea unei hotărâri nelegale. De asemenea, s-a solicitat de către SC Eco Sud aprobarea punctelor 1, 4 și 11 cuprinse în proiectul de hotărâre privind admiterea parțială a cererii de majorare a tarifului de depozitare în depozitul ecologic Mofleni. Având în vedere faptul că între punctele 1, 4, 11 și cele pentru care se propune amânarea adoptării unei hotărâri de consiliu local există o interdependență, astfel că punctele amânate vor influența sau nu în funcție de rezultatul analizei ce se va efectua punctele 1 și 4 din proiectele de hotărâre am apreciat că este necesară retragerea acestui punct de pe ordinea de zi. Aceasta este solicitarea SC Eco Sud cu privire la cererea formulată privind majorarea tarifului de depozitare. Solicitarea a venit în formă scrisă din partea SC Eco Sud și a fost înregistrată la autoritatea locală”, a explicat Nelu Pârvu, director executiv la Direcția Juridică, Asistență de Specialitate și Contencios Administrativ.
„Dacă aveau un interes, veneau”
Și consilierul PSD Bianca Predescu a avut o intervenție prin care a catalogat gestul Eco Sud drept lipsă de interes față de ceea ce doresc să obțină.
„În măsura în care li se face vreo adresă scrisă cu privire la soluția de astăzi, să se facă și mențiunea că prezența la comisiile de specialitate se face voluntar. Nu este nimeni obligat să vină, iar pe de altă parte, dacă nu au putut să vină, nu era un motiv pentru a solicita retragerea. Participarea la dezbaterea comisiilor de specialitate, ca și participarea la dezbaterile plenului consiliului local, se face în urma votului, dar prezența la acestea nu se face pe bază de invitație. Dacă aveau un interes, veneau (la comisii – n.r.)”, a subliniat Predescu.
O intervenție a venit și din partea primarului Mihail Genoiu, care a spus că municipalitatea nu are nimic de pierdut din această retragere a punctului de pe ordinea de zi.
„Interesul față de majorarea tarifului este al societății Eco Sud. Ei sunt cei care au solicitat, cei care au acuzat de pasivitate Primăria și a existat și un proces în acest sens (…) Faptul că la ora aceasta este definitivată o fundamentare a prețului de către Departamentul Economic, am considerat necesară introducerea ei în Consiliul Local, spre avizare sub o formă sau alta, nemaiexistând o acuzație de pasivitate. Solicitarea firmei de a retrage de pe ordinea de zi și de a veni, sub o formă sau alta, cu argumente suplimentare, nu ne afectează pe noi cu nimic”, a spus Genoiu.
Eco Sud: „Au apărut elemente noi de argumentare în Raportul care a fost publicat ieri”
Reprezentanții Eco Sud au participat și ei la ședința Consiliului Local, cerând adoptarea proiectului, însă cu menținerea unei părți dintre articole, și rediscutarea și amânarea celeilalte părți.
„Ceea ce s-ar fi aprobat astăzi prin hotărâre ar fi fost 20% din propunerea noastră de majorare, considerăm că este un prim-pas, ne menținem poziția că majorarea tarifului este una vitală pentru dezvoltarea proiectelor și pentru dezvoltarea și menținerea serviciului de depozitare la standardele comunității europene și naționale, tocmai de aceea noi am propus adoptarea hotărârii astăzi, dar rediscutarea și amânarea celorlalte puncte care nu ar fi fost azi votate, tocmai pentru că au apărut elemente noi de argumentare în Raportul care a fost publicat ieri (miercuri – n.r.) pe site (al Primăriei – n.r.), la care am fi avut observații de făcut”, a declarat presei directorul executiv al SC Eco Sud, Roxana Manea.