marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Candidatură cu repetiţie, la Sprâncenata-Olt: În cursa pentru primărie, pentru al doilea an consecutiv, după ce a câştigat alegerile şi anul trecut

Candidatul PSD la Primăria Sprâncenata, Marin Mihăeşteanu, este în cursa pentru fotoliul de primar al localităţii, pentru al doilea an consecutiv, după ce a câştigat alegerile şi anul trecut, însă a pierdut mandatul de primar din cauza a doar câteva zile care mai erau până la expirarea unei interdicţii de a ocupa funcţii publice.

Marin Mihăeşteanu a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, în iunie 2013. Potrivit ANI, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 mai 2011 – 7 martie 2012, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de viceprimar al comunei Sprâncenata, cât şi pe cea de administrator al unei societăţi comerciale. Mihăeşteanu spune că perioada în care nu a mai putut să ocupe funcţii publice a început încă din iunie 2012, restricţia expirând în 2015. Explicaţiile sale n-au mai contat, fiind demis prin ordin de prefect, pe 4 august 2016, la puţin timp după ce fusese ales în funcţie. Deşi a contestat în instanţă demiterea, candidatul n-a avut câştig de cauză.

De această dată, Mihăeşteanu spune că îşi va duce mandatul până la capăt şi că va reuşi să-şi pună în aplicare proiectele propuse în campania electorală. „Astăzi este o zi mare pentru comuna noastră pentru că, timp de un an, noi nu am avut primar. Sunt nişte proiecte care trebuie duse la bun sfârşit şi trebuie să fac acest lucru, în ciuda oricăror piedici. Până la sfârşitul mandatului, trebuie să fac ceea ce mi-am propus în campania electorală. În acelaşi timp, am avut încredere foarte mare în oameni, iar ei mi-au răsplătit încrederea aceasta prin prezenţa foarte mare la vot”, a afirmat el.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Candidatul mai spune că experienţa prin care a trecut l-a întărit. „Este o experienţă de viaţă care nu m-a speriat. M-a întărit şi nu dau înapoi, merg până la capăt”, a mai spus acesta.

În acest an, alături de Marin Mihăeşteanu (PSD), la alegerile de duminică au mai candidat Daniel Gigi Cătănoiu (PNL) şi Alexandru George Popescu (PMP).

Duminică au fost alegeri şi într-o altă localitate din judeţul Olt, Osica de Sus, după ce fostul primar, Cezar Filip, şi-a pierdut mandatul din cauză că are o condamnare definitivă pentru fals material în înscrisuri oficiale, înşelăciune şi uz de fals, fapte săvârşite în perioada în care ocupa funcţia de agent agricol în cadrul primăriei. În ciuda acestui fapt, el a câştigat detaşat alegerile pentru primărie, desfăşurate în luna iunie a anului trecut.

Pentru fotoliul de primar al comunei Osica de Sus au candidat viceprimarul cu atribuţii de primar Gheorghe Manicea (PSD), Sabin Roşca (PNL), Remus Cernătoiu (ALDE), Marian Raicea (PMP) şi Alexandru Văduva (PRM).

Politica