sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Fonduri europene pentru Clinica de cardiologie de la SJU Craiova

Una dintre cele două săli de operații ale Clinicii de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară ce se construieşte în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova va fi dotată cu aparatură achiziționată cu fonduri europene. Aceasta, printr-un proiect depus de Consiliul Județean Dolj, în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa.

Valoarea totală a proiectului este de 1,5 milioane euro, iar Doljul împarte banii cu districtul Vratsa, municipalitatea din Kozlodui urmând să folosească suma ce-i revine tot pentru investiții în sănătate.

Contractul de finanțare a fost semnat, joi, de președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, managerul SJU Craiova, Bogdan Fănuță și de directorul Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră Călăraşi, Nicoleta Mincu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aceasta din urmă a precizat: “Întotdeauna echipa de la Consiliul Județean, alături de domnul președinte, a reușit să atragă finanțări și domeniul acesta al cooperării transfrontaliere, care nu este unul ușor, presupune parteneriate, și câștigă de obicei proiectele care sunt bazate pe parteneriate de tradiție, așa cum este parteneriatul pe care Consiliul Județean îl are cu administrația Vratsa”.

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a declarat că acesta este primul contract cu finanțare europeană semnat pe mandatul financiar 2014-2020.

Suntem în faza semnării primului contract pe mandatul financiar 2014-2020. Deși au trecut trei ani de zile, iată că abia acum putem să semnăm primul contract. Am avut o experiență nouă, cu o comunitate nouă din Bulgaria, care este tot din județul Vratsa cu care noi colaborăm de obicei.

știgăm circa 1,5 milioane euro pe care îi împărțim cu prietenii noștri bulgari și pe care îi investim în domeniul sănătății, ei în spitalul din Kozlodui, noi în Spitalul Județean. Practic, ne revin circa 770.000 euro cu care dotăm o sală de operații în Clinica de Chirurgie Intervențională pe care avem ambiția s-o terminăm în acest an, pentru că de la Timișoara până la București nu mai există nicio astfel de clinică”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Șeful administrației doljene a mai precizat că pe lângă cei 770.000 euro câștigați prin proiectul european, Consiliul Județean va aloca alți peste 350.000 euro pentru a dota integral sala de operații.

Medicii vin în octombrie

Managerul Spitalului Județean de Urgență din Craiova, Bogdan Fănuță a afirmat: “Ne-am dorit, în urma acestui proiect, să dotăm o sală de operații pentru chirurgie cardio-vasculară în ceea ce privește tehnicile deschise. Pentru cea de-a doua sală sunt deja banii alocați și urmează începerea proiectului. La sfârșit va fi o sală de operații perfect funcțională care va permite tratarea cazurilor, a celor 10-15% cazuri care după cardiologie intervențională vor intra în această sală de operație. Acest proiect va fi demarat cât mai curând, caietul de sarcini este deja făcut, ieri au fost făcute ultimele amendamente”.

Potrivit acestuia, lucrările de construcție a Clinicii de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară sunt în stadiu avansat, iar aceasta ar putea fi deschisă în octombrie.

La acest moment, clinica, din punct de vedere al părții de infrastructură, e în proporție de 90-95% gata. Locul unde se amplasează angiograful, practic inima acelei clădiri, necesită autorizarea Comisiei Națională pentru Controlul Activităților Nucleare. Fără acea autorizație nu se poate trece mai departe. Planurile au fost depuse în luna ianuarie a acestui an, așteptăm să vină autorizația astfel încât să putem trece la montajul propriu-zis al aparatului. Din acel moment, lucrările pe partea de infrastructură se vor termina. Noi, astăzi, mâine cel târziu, o să pornim licitațiile în ceea ce privește partea de dotare cu paturi, mobilier. Ceea ce este pe parte de terapie intensivă este achiziționat, avem contractele semnate, mai trebuie să facem comenzile”, a spus Bogdan Fănuță.

Medicii care vor lucra aici vin din București și Târgu Mureș.

Sunt patru medici care vor lucra pe partea de chirurgie intervențională și o echipă pentru chirurgie cardiacă”, a mai precizat managerul SJU Craiova.

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa a adăugat că o parte dintre acești medici vor preda la Facultatea de Medicină din Craiova, aici fiind înființată o catedră de chirurgie intervențională.

Trebuie scos în evidență și sprijinul Facultății de Medicină și Farmacie din Craiova care s-a implicat în acest proiect, creând catedră, locuri speciale pentru o parte dintre acești medici”, a afirmat Ion Prioteasa.

În câțiva ani, în Craiova vor putea fi pregătiți medici rezidenți pe această specialitate.

Investiția în Clinica de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară ce se construieşte în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova este estimată a ajunge la final la 7 milioane de euro, sumă acoperită aproape integral din bugetul Consiliului Județean Dolj. Prin aceasta, spun reprezentanții spitalului și ai administrației doljene, costurile cu pacientul vor scădea iar timpul de intervenție asupra pacientului va fi scurtat cu patru ore.

Politica