marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Prefectul de Mehedinţi, la adunarea dedicată aniversării a 125 de ani de la înfiinţarea fostului Regiment 9 „TRAIAN”

Prefectul judeţului, domnul Nicolae Drăghiea, a participat, marţi, la adunarea festivă dedicată aniversării a 125 de ani de la înfiinţarea fostului Regiment 9 „TRAIAN”.
Întâlnirea s-a desfăşurat în două etape, una, la ora 10,00, la sediul Instituţiei Prefectului, unde domnul Nicolae Drăghiea a înmânat diplome de participare la eveniment şi cea de-a doua, la ora 12.00, la Teatrul „Theodor Costescu”, unde au fost prezentate alocuţiuni de omagiere şi amintire a Regimentului de Artilerie 9 „TRAIAN”.
În cuvântul său, domnul Nicolae Drăghiea a arătat că unitatea militară omagiată a avut un traseu tumultos, purtând bătălii şi victorii în cele două războaie mondiale, dar mai apoi participând şi la refacerea economiei naţionale de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Totodată, domnul Nicolae Drăghiea a mulţumit cadrelor militare în rezervă pentru participarea lor la scrierea istoriei Regimentului 9, istorie care va rămâne veşnică şi le-a mulţumit şi pentru ideea organizării evenimentului de aniversare.
Adunarea s-a încheiat cu păstrarea unui moment de reculegere în memoria celor căzuţi la datorie în cadrul Regimentului 9 „TRAIAN”.

Prefectura Mehedinți

Politica