sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

O fabrică ce va furniza componente auto unor firme din industria de profil din Germania va fi deschisă în Calafat

O fabrică ce va furniza componente auto unor firme din industria de profil din Germania va fi deschisă, în martie, în Calafat, municipiu care se confruntă cu o gravă lipsă a locurilor de muncă.

Firma care va deschide fabrica de  componente  auto a fost recent înfiinţată în Calafat şi va avea parteneri din industria de profil din Germania. Pentru realizarea investiţiei, societatea a achiziţionat cinci hale ale unei foste fabrici de cupe de excavatoare, pentru acestea plătind circa 300.000 euro.

Estimăm că fabrica va fi deschisă în luna martie. În momentul dezvoltării afacerii vor fi angajaţi circa o sută de muncitori. Producţia va consta în interior pentru autoturisme, obiecte din plastic, componente de bord, feţe de uşi de interior”,  ne-a declarat Mihail  Țenescu, reprezentantul firmei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta a mai afirmat că o parte din utilajele necesare funcţionării fabricii au fost achiziţonate şi urmează să fie aduse la Calafat. Fabrica din oraşul de la Dunăre va  produce piese  pentru parteneri din industria auto din Germania. Țenescu nu a precizat, deocamdată, despre ce companii auto este vorba.

Înfiinţarea acestei fabrici este mai mult decât binevenită, spune primarul Calafatului, municipiu care se confruntă cu o lipsă acută a locurilor de muncă. Din cei circa 18.000 de locuitori, numai aproximativ 2.000 sunt angajaţi.

Este practic al doilea investitor din zonă, după fabrica de textile. Este nevoie de locuri de muncă în Calafat. Vom înfiinţa un parc industrial şi sperăm ca atunci să vină mai mulţi investitori. În plus, în strategia Grupului de Acţiune Locală Calafat am prins o micro-fabrică de conserve, pe fonduri europene. De asemenea avem în plan crearea de centre de colectare unde să fie strânse legume pentru fabrica de conserve”,  ne-a declarat Lucian Ciobanu, primarul municipiului Calafat.

Acesta a mai precizat că oraşul a avut de suferit în urma construirii Podului Calafat-Vidin.

Din punct de vedere al administraţiei locale, din construcţia Podului Calafat-Vidin am avut numai de pierdut. În primul rând ne creează probleme la intrarea în oraş. În al doilea rând nu am mai avut încasările de circa 500.000 euro pe an din taxa de intrare. Ar fi o soluţie. Am identificat un teren de circa 5 hectare care în acest moment este al Agenţiei Domeniilor Statului. Vrem să îl obţinem şi să facem o parcare unde vor fi toate condiţiile pentru o taxă de undeva la doi euro. Astfel nu s-ar mai bloca traficul, nu s-ar mai face cozi şi s-ar strânge şi bani la buget”,  a mai spus primarul din Calafat.

Politica