sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Claudiu Manda: “Creşterea economică trebuie să se simtă în buzunarul românilor”

 

PSD, singurul partid care abordează alegerile parlamentare cu un program de guvernare autentic, propune un întreg set de măsuri conturate în jurul unui principiu fundamental: creşterea economică trebuie să se simtă în bugetul fiecărui român. Proiectul social-democrat include stimularea investiţiilor în domenii strategice, crearea de locuri de muncă, relaxare fiscală şi creşterea veniturilor. Preşedintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda, ne vorbeşte despre importanţa Fondului Suveran de Investiţii şi Dezvoltare (FSDI) în relansarea economiei româneşti.

Reporter : Care este programul economic de guvernare al PSD ?

Claudiu Manda: Programul economic al PSD aduce creşterea economică în buzunarul românilor, pentru ca mai mulţi oameni să facă parte din clasa de mijloc. Pentru a relansa economia românească, PSD va lansa Fondul Suveran de Investiţii şi Dezvoltare (FSDI). Prin FSDI vrem să atragem circa 25 de miliarde pe care să îi investim în următorii 4 ani. Acest Fond va fi un motor esenţial pentru dezvoltarea României şi alimentarea creşterii economice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reporter : Ce reprezintă FSDI şi pentru ce va fi folosit?

Claudiu Manda : FSDI reprezintă un fond de investiţii care reuneşte aproximativ 200 de companii la care statul este acţionar. Scopul FSDI este de a asigura finanţare pentru economia românească. Practic, FSDI va susţine construcţia de autostrăzi, drumuri naţionale, dar şi investiţii în companiile româneşti. Va fi folosit pentru crearea a 42.000 de noi locuri bine plătite prin FSDI, reindustralizare şi crearea de locuri de muncă sustenabile în industria prelucrătoare şi sectoarele asociate acesteia, investiţii şi proiecte în agricultură, 3,5 miliarde euro investiţii în sănătate pentru construcţia şi modernizarea spitalelor, 3 miliarde euro investiţi în construcţia de autostrăzi.

Reporter : De ce FSDI?

Claudiu Manda : Pentru a menţine o creştere economică de peste 5% şi pentru a o face mai sustenabilă: este timpul să trecem de la motorul creşterii economice bazată pe consum, la motorul bazat pe investiţii. Pentru a crea locuri de muncă mai bine plătite. După aplicarea programelor de lichidare a companiilor de stat din 1997-1999, numărul de salariaţi cu normă întreagă a scăzut de la 6 milioane la 4,6 milioane. De 17 ani suntem în jurul acestei cifre (4,3-4,8 milioane salariaţi). Pentru a dezvolta noi capacităţi de producţie. Criza a demonstrat că ţările care au o bază industrială puternică au rezistat cel mai bine (Germania, Polonia, Ungaria). Îngrijorător, în România ultimele date arată ca producţia industrială a scăzut cu 3,4% (iulie 2016 faţă de iulie 2015).

Reporter : Cum se vor crea locuri de muncă bine plătite?

Claudiu Manda : În fiecare oraş din România exista cel puţin o fabrică care oferea locuri de muncă oamenilor. Acum, în multe oraşe din România, aceste fabrici s-au închis şi locurile de muncă sunt la nivelul salariului minim. Pentru ca locurile de muncă bine plătite să revină în oraşele din România, trebuie ca în aceste localităţi să dezvoltăm un program de reindustrializare. Ne dorim o dezvoltare echilibrată între regiuni şi judeţe. Acum avem doar 10 judeţe puternice din punct de vedere economic care produc peste trei sferturi din cifra de afaceri a companiilor din România şi din numărul de angajaţi. În anii care urmează, trebuie ca România să nu mai fie ţara care oferă investitorilor argumentul forţei de muncă ieftine, ci argumentul forţei calificate de muncă, a taxelor atractive.

Reporter : Ce alte măsuri va mai lua PSD pentru o creştere economică?

Claudiu Manda : PSD continuă să îi susţină pe tineri. Vom aloca câte 200.000 de lei pentru demararea unei afaceri prin programul ”România Start-upNation”. 10.000 de întreprinzători vor beneficia anual de acest program. Prin implementarea FSDI, vor fi create 42.000 de locuri de muncă, cu prioritate în zone economice cu potenţial de dezvoltare. Măsurile propuse de PSD nu se opresc însă aici. Experţii noştri au proiectat o serie de politici publice imediate, care vor schimba în bine viaţa românilor.

 

 

Comandat de PSD Dolj, CUI mandatar financiar 11160007. Executat de SC Inter Regional Media SRL – D

Politica