Clubul de fotbal craiovean a oficializat, miercuri, colaborarea cu Universitatea din Craiova, rectorul instituţiei de învăţământ prof.univ.dr. Cezar Spînu şi managerul general al echipei, Marcel Popescu, întâlnindu-se în cadrul Sălii Albastre pentru a semna contractul de parteneriat.
Această colaborare vrea să aducă pentru studenţii craioveni oportunităţi de dezvoltare în cadrul departamentelor CSU Craiova, prin oferirea unor internship-uri atât în domeniul sportiv, cât şi în domeniile economic, juridic, IT, de comunicare, tot ce ţine de activitatea care susţine performanţa unui club sportiv.
Este o iniţiativă care încearcă să aducă mai aproape de studenţi sportul de performanţă şi să îl susţină, contribuind totodată la dezvoltarea tinerilor craioveni care doresc să îşi formeze o carieră în această zonă, a cluburilor sportive.
La evenimentul de ieri, de la Universitatea din Craiova, au fost prezenţi actualii jucători ai echipei craiovene, antrenorul Gigi Mulţescu, foşti componenţi ai formaţiei din Bănie precum şi jucători care au făcut parte din generaţia Craiova Maxima, dar şi mai multe cadre didactice din cadrul Universităţii din Craiova, în special din partea Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport.