sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Primarul din Leu, condamnat pentru bătaia “electorală” din 2014

Primarul comunei Leu, Iulian Cristescu, a fost condamnat de Judecătoria Craiova, la opt luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de doi ani, pentru loviri şi alte violenţe. Este vorba de scandalul din campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014, când Cristescu a fost acuzat de liberalul Isidor Răducea că l-a bătut.


Decizia dată în 15 iulie de magistraţii craioveni nu este definitivă, ci cu drept de apel, apel care a și fost înregistrat. Luni, și Isidor Răducea a contestat deciza magistraților.

Iată decizia instanței: „În baza art. 396 alin. 1 şi alin. 4 C.p.p. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului Cristescu Iulian, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin.2 C.p. În baza art. 83 alin. 1 C.p., amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La aceeaşi pedeapsă a fost condamnat şi Marcel Voicu, angajat al primăriei. Cei doi au mai fost acuzaţi şi de ameninţare, acuzaţie pentru care judecătorii i-au achitat.

Totodată, instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de Isidor Răducea, acum consilier judeţean, şi i-a obligat pe Cristescu şi pe Voicu, la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de daune morale.

Scandalul a avut loc pe 28 octombrie 2014, când liberalul Isidor Răducea a mers cu şase colegi de partid în comuna Leu pentru a-i face campanie electorală lui Klaus Iohannis. Răducea a declarat atunci că el şi colegii săi au fost asaltaţi de mai multe persoane.

După vreo două ore de plimbat prin comună, în care am împărţit calendare şi pliante, eram împreună şi cu viceprimarul de la Castranova, domnul Adrian Biţînă, au apărut trei sau patru maşini din care au coborât vreo 15-20 de persoane, care au început să ne ameninţe, să ne înjure, că nu avem ce căuta în comună. La un minut a apărut şi maşina poliţiei, şeful de post, cred că ăsta a fost norocul nostru. În acel moment ei ne bruscau. Ne-au trântit pe acolo. La un moment dat a apărut şi primarul din localitate, domnul Cristescu Iulian. Se vede şi din filmare, în momentul în care a apărut primarul acele persoane au prins un pic de curaj, au început din nou să ne bruscheze, să ne înjure şi să ne ameninţe. Domnul acela, care mă bruschează, se vede pe imagini, m-a ţinut de mână, poliţistul era între mine şi primar, primarul l-a împins pe poliţist şi mi-a dat cu pumnul. Pe motiv că nu am ce să caut în acea comună. Cât despre afişele de care spun ei că au fost rupte, puteţi să mergeţi în comună să vedeţi că nu există absolut niciun stâlp, fără cel puţin două afişe roşii. Alte afişe, de la alte formaţiuni politice, nu există în acea comună pentru că au fost îndepărtate de angajaţii primăriei, puşi de primar. Noaptea, angajaţii de la Apă, de la Pază, cei de la 416 (n.r. asistaţii social), n-au ce să facă, sunt puşi de primar şi fac curăţenie la celelalte formaţiuni politice. Acum, s-o luăm cât de cât logic. Era în plină zi, noi mergeam pe stradă cu o portavoce să iasă lumea la poartă. Noi împărţeam pliante, era lumea la poartă. Să meargă două persoane în spate să rupă afişe e puţin … Să fim serioşi! Nu suntem chiar atât de proşti să rupem  afişe în văzul lumii într-o comună în care ştim că primarul este agresiv. Relaţia mea cu această persoană (n.r. primarul) a fost una bună. Eu am fost la el în casă, am colaborat tot timpul. Nu am nicio explicaţie. A fost din senin. Persoanele din comună sunt speriate de el”, a spus Răducea.

Primarul comunei Leu, ne-a declarat la vremea respectivă că nu l-a lovit pe Isidor Răducea şi că acesta ar trebui să îi mulţumească pentru că l-a salvat.

Liberalii aveau şi o înregistrare video a scandalului, despre care Cristescu (PSD) a susţinut că este trucată.

Eu eram plecat la o instruire pe alegeri. Şi probabil ei au aflat că nu sunt acolo şi au început să îşi facă de cap. M-au sunat oamenii şi mi-au zis că pe unde treceau rupeau afişele. Eu când am ajuns acolo, el era într-un şanţ (n.r. Răducea). L-am salvat din mâinile oamenilor, ar trebui să îmi mulţumească. Oamenii s-au supărat pentru că ei l-au îmbrâncit pe viceprimarul meu, Auraş Vasile, l-au înjurat şi l-au luat de gât. Eu nu l-am lovit, probabil că nu v-au trimis toată filmarea, ori sunt imaginile trucate. Ar trebui să îi mulţumească lui Dumnezeu că am ajuns acolo la timp. Mă şi uit acum pe geam la o biserică pe care am făcut-o eu, să vină el aici să jurăm amândoi în faţa lui Dumnezeu. Asta dacă mai are vreun Dumnezeu. El şi cu domnul deputat Dascălu au mai încercat o dată, la Craiova, să mă bruscheze. I-au văzut oamenii”, ne-a declarat Iulian Cristescu.
Isidor Răducea a obţinut un certificat medico-legal din care reiese că a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale şi a depus o plângere la Parchet.

Ulterior, în noiembrie, primarul din Leu a fost surprins într-un dialog cu un localnic, căruia i-a promis că oferă şi avantaje ca oamenii să îl voteze pe Iohannis, dar în afara localităţii Leu.

Acum am primit bani de la Dragnea, de asta mă zbat pentru binele comunei Leu. Dacă vreţi să îl votaţi pe Iohannis vă pun maşină la dispoziţie, vă dau şi câte o bere, dar vă duceţi şi votaţi la Castranova. Nu vă bateţi joc acum, când comuna Leu are nevoie de unitate, să demonstreze că merită banii pe care i-a adus Iulian Cristescu cu greu, să facă asfalt colo, colo”, a punctat Iulian Cristescu

Cristescu a trecut şi la ameninţări: “Dacă veniţi şi votaţi Iohannis la Leu, eu personal… Vei mai lucra cu mine încă un mandat, dacă voi vrea eu. De asta vă cer şi nu că vă oblig, pentru că este cultură, posibilitatea de exprimare a omului… Aducem pe alţii şi îi punem să îi reguleze pe ăştia care nu votează Victor Ponta. Vă dau ordin eu şi vă dau şi voie”.
Într-o scurtă pauză a primarului, tânărul cu care acesta dialoga a reuşit să adreseze o întrebare: „Nu ştiu dacă am înţeles bine, că alţii vă văd bine şi noi nu. Care noi, familia noastră?”.
Răspunsul lui Cristescu a venit prompt, acesta având ceva cu tatăl băiatului: „Mama ta este o femeie extraordinară, făcurăm acoperişul şi o să facem şi partea asta că era urât. Nea Ion (tatăl băiatului – n.r.) umblă singur cu o goarnă prin sat şi strigă: Nu votaţi Ponta, nu votaţi Cristescu, vă minte cutare… Ce mint eu, bă? Vrei să îţi spun ceva? Dacă trimit doi oameni, care sunt prieteni cu mine, şi vă dau buzna şobolanii într-o noapte, este bine?”.
Apoi Cristescu a trecut la amenințări: „Dacă voi vă comportaţi aşa şi eu o să mă port la fel. Aduc nişte şoimăniţi şi vă elimin din societatea asta. Nimeni nu mai are curajul ăsta. Antonie (Antonie Drăghici, fostul primar – n.r.) s-a băgat sub plapumă. Aici este comuna mea şi dacă aici se balegă un cal eu trebuie să ştiu”.

„Eu nu fac politică şi toată lumea ştie ce înseamnă răzbunarea. Am auzit că ne daţi foc…”, a mai spus tânărul.  

Ce se va întâmpla cu voi dacă mergeţi în ritmul ăsta, mă refer la taică-tău… Nea Ion face numai rele, eşti tânăr, trăieşte-ţi viaţa. Se pot îndrepta lucrurile, poţi să vii acolo să votezi, cum merge toată lumea… Da, dacă nu faci aşa, mai bine nu mai vii la vot. (…) Băi, băiatule, ştim care sunt ăia şi ce votează. Dracii sunt câţiva şi cel mai al dracu drac este tac’tu. Iar, tu, copile, n-ai niciun viitor. O să îţi cauzeze ce se întâmplă acum”, a continuat Iulian Cristescu .

Politica