Pandurii Târgu Jiu s-a impus, scor 2-0, în meciul amical cu CSM Râmnicu Vâlcea jucat în Zãvoi.
Aflatã pe ultima sutã de metri cu pregãtirea, Pandurii Târgu Jiu a disputat sâmbãtã, pe stadionul ”Municipal” din Râmnicu Vâlcea, ultimul joc amical înaintea debutului noului sezon, cu echipa localã CSM. Mult mai experimentatã, gruparea gorjeanã s-a impus cu 2-0, ambele goluri fiind marcate în prima reprizã. Prin acest succes formația antrenatã de Petre Grigoraș a încheiat neînvinsã o serie de cinci meciuri amicale disputate în ultimele douã sãptãmâni, dupã cele douã victorii și douã remize din stagiul sloven de la Maribor.
În meciul cu echipa lui Jerry Gane, Pandurii Târgu Jiu a deschis scorul rapid, din minutul 4, prin tânãrul Adelin Pârcãlabu care a ajuns la cel de-al treilea gol marcat în perioada de pregãtire. Jucãtorul de 20 de ani, adus de la echipa a doua a clubului Pandurii, și convocat în premierã la prima echipã, s-a adaptat foarte bine în lotul echipei mari unde a fost o surprizã în meciul amical cu Steaua Roșie Belgrad în care a jucat foarte bine și a marcat de douã ori. Cel de-al doilea gol a fost marcat de Hora, golgheterul Ligii I din sezonul trecut.
Antrenorul Petre Grigoraș a trimis pe teren urmãtoarea formulã: Stanca – Ungurușan, Vasiljevic, Bunoza, Acsinte, Rãuțã, Voiculeț, Pârcãlabu, Nistor, Herea, Hora. În partea a doua a jocului au mai fost trimiși pe teren: Lazar, Pleașcã, Grecu, Pițian, Munteanu, Armiche, Trifu și Traore.
Gazdele antrenate de Jerry Gane i-au folosit pe: L. Popescu – Al. David, Iordache, Cucui, Dumitrașcu, Vasile, Pârvu, Konyeha, Georgescu, B. Geantã, Fl. Costea. Au mai intrat: Muțiu – Nwabueze, Neag, Bratu, Bușu, Alexe, O. Mihai, Cocinã, Drãghici, Sanda, M. Ion, A. Marin și Ceapã.
Cu Maccabi sau Kairat în Europa League
Gorjenii și-au aflat adversara din turul 3 preliminar al Europa League în urma tragerii la sorți care a avut loc vineri a Nyon.
Elevii lui Grigoraș vor juca în acest tur cu învingãtoarea dintre Maccabi Tel-Aviv din Israel sau Kairat Almata din Kazahstan. În prima partidã dintre cele douã echipe scorul a fost 1-1, iar manșa retur este programatã joi 21 iulie. Pandurii vor juca cu învingãtoarea dintre cele dintre cele douã echipe pe 28 iulie pe terenul din Drobeta Turnu Severin. Tot în turul 3, FC Viitorul Constanța va întâlni Gent, campioana Belgiei din sezonul 2014-2015, iar CSMS Iași, dacã se va califica dupã returul de la Split, va juca cu gruparea Oleksandriya (Ucraina).