duminică, octombrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Daniela Demetrio a câştigat titlul naţional la U16

În acest weekend, la Drobeta Turnu Severin, a avut loc finala Campionatului Naţional U16 la judo, unde sportivii craioveni au avut prestaţii meritorii care le-au adus prezenţe pe podium. Cea mai strălucitoare medalie a fost cucerită de Daniela Demetrio, sportivă legitimată la LPS Petrache Trişcu Craiova şi pregătită de Nicu Pârvu, care a obţinut titlul naţional în limitele categoriei 57 kg. O medalie de argint a fost consemnată de Iulia Dumitru (44 kg), de la LPS Petrache Trişcu, din secţia lui Mihai Voinea, iar alte trei medalii de bronz au fost adjudecate de Sebastiana Stănciucă (52 kg), Romina Popescu (36 kg), ambele de la LPS Petrache Trişcu, antrenate de Voinea, şi Georgiana Renghea (+70 kg), de la CSM Craiova, pregătită de Adrian Nicola. În afara podiumului, dar pe un loc superior, s-a clasat şi o altă sportive de la liceul cu profil sportiv, Daniela Oprea (44 kg), care a ocupat poziţia a cincea. “Concursul a fost destul de greu, unele categorii chiar au avut un nivel ridicat. Mă aşteptam la mai multe medalii, dar acum trebuie să ne concentrăm pe următoarele concursuri. Vom avea finala de juniori în weekend, după care urmează naţionalele de şcolare, finala de tineret şi va veni şi finala de U14, unde avem un lot foarte bun de sportivi”, a spus antrenorul Mihai Voinea.

 

Politica