Decopertări pe Calea Bucureşti. „În 10 zile terminăm”

Redactia

De câteva zile, pe Calea Bucureşti, bulevard recent asfaltat se fac decopertări. Craiovenii au făcut fotografii şi le-au publicat pe internet, reclamând proasta execuţie a lucrării. „Stan şi Bran. Asfaltăm acum o lună ca să decopertăm, iar. Cu siguranţă dacă n-ar fi de plâns ar fi de râs, comenta unul dintre craioveni la fotografiile pe care le-a publicat pe internet.

Viceprimarul Mihail Genoiu spune că au fost unele nereguli depistate la această lucrare, iar acum se remediază.

„Sunt nişte neconformităţi stabilite de dirigintele de şantier pe care le remediază în această perioadă. În maxim 10 zile se vor remedia toate disfuncţionalităţile depistate pe Calea Bucureşti, inclusiv în ceea ce priveşte acele guri de canal în jurul cărora s-a lucrat pentru a fi ridicate la nivel. După aceea vom putea trece la recepţia lucrărilor”, ne-a declarat viceprimarul Mihail Genoiu.

Proiectul de reabilitare pentru Calea Bucureşti a fost demarat în luna aprilie 2015.Valoarea totală a proiectului, conform contractului semnat în martie 2015, este de 35 de milioane de lei. Lucrarea ar fi trebuit recepţionată de câteva luni. S-a amânat însă din cauza deficienţelor de execuţie a lucrărilor.

Lucrările de reabilitare pentru Calea Bucureşti au fost executate de asocierea Martin Rose România SRL Timişoara – Delta ACM 93 SRL Bucureşti – Elektroline A.S. Praga (Cehia).

Proiectul a vizat în principal reabilitarea sistemului de alimentare cu energie electrică pentru tramvaie, respectiv înlocuirea liniei de contact, pe ambele fire de circulaţie, situate de-a lungul bv. Decebal, Calea Bucureşti, bv. Nicolae Titulescu, Calea Severinului (până la PECO Severinului), amenajarea unor spaţii de parcare şi dotarea spaţiilor de parcare cu puncte de reîncărcare pentru autovehiculele cu motoare electrice sau hibrid, adiacent părţii carosabile în spaţiul aferent trotuarelor, pe zona cuprinsă între accesul la Electroputere Center şi Pasajul Electroputere şi respectiv în zona bl.T5 – bl.T6, cu asigurarea pentru 20% din vehiculele aflate în parcări a unor prize de reîncărcare a acumulatorilor pentru motoarele electrice/hibrid.

De asemenea, proiectul a prevăzut crearea de piste pentru biciclete pe ambele sensuri de mers, pe o suprafaţa de aproximativ 5.000 mp, între bulevardele Carol şi Decebal. Reabilitarea carosabilului la Calea Bucureşti, pe sectorul de drum cuprins între bv. Carol I şi Pasajul Electroputere a fost un alt obiectiv.

 

Tramvaiul aşteaptă în depou

Revenind, la calea de rulare a tramvaiului, trebuie să spunem că şi aceasta ar fi trebuit recepţionată din toamna anului trecut şi tramvaiul repus pe şine.

Reabilitarea liniei de tramvai din Craiova a început în primăvara anului 2013. Contractul în valoare de peste 60 milioane de lei, dintre care peste 1,15 milioane de lei reprezintă co-finanţarea de la bugetul local, 20 milioane de lei este suportat din bugetul naţional şi 39 milioane de lei sunt fonduri europene, a fost câştigat de societăţile SC MariVila şi SCT Bucureşti.

Pe 17 decembrie, autorităţile au făcut probe de verificare a firului de alimentare a tramvaiului şi a automatizărilor aparatelor de cale.

Pentru efectuarea acestor probe s-a pus în funcţiune un tramvai pe traseul Depou tramvai – Calea Severinului – Calea Bucureşti – Uzinele Ford şi retur. Probele s-au finalizat cu succes, însă, cu toate acestea, nici astăzi, tramvaiul nu circulă în Craiova. Motivul fiind întârzierea recepţiei lucrărilor efectuate pe Calea Bucureşti. Între timp, RAT Craiova mai face unele lucrări în reţea.

„Noi suntem pregătiţi să repunem tramvaiul în circulaţia, de îndată ce se va semna recepţia lucrărilor. Aşa cum s-a văzut şi în urma probelor efectuate în decembrie, noi nu avem probleme. Dar, având în vedere că se întârzie recepţionarea, am decis să facem şi noi unele lucrări care erau programate pentru sfârşitul anului. Vom schimba macazele din zona spate PECO Craioviţa. Este vorba de o lucrare care nu a fost cuprinsă în proiectul pe fonduri europene şi care va fi făcută cu surse financiare proprii. Va fi finalizată în aproximativ două săptămâni, probabil înainte de efectuarea recepţiei bulevardului Calea Bucureşti”, a precizat, pentru „Jurnalul Olteniei”, directorul RAT Craiova, Sorin Manda.

 

Bariera Vâlcii intră în asfaltare

Pe de altă parte, municipalitatea craioveană a anunţat că începe asfaltarea în cartierul Bariera Vâlcii. În acest sens, de astăzi şi până pe 6 martie se va închide circulaţia rutieră pe strada Bariera Vâlcii între intersecţia cu strada Toamnei şi intersecţia cu strada Parângului. „Restricţia temporară de circulaţie rutieră se impune pentru executarea lucrărilor de asfaltare”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Craiova.

„De mâine (n.r. astăzi) pregătim terenul, urmând ca la sfârşitul săptămânii să asfaltăm acest tronson de drum care reprezintă circa o treime din total. Vom aduce bordurile la nivel, acolo unde pământul este umed îl vom înlocui cu balast şi pietriş pentru a nu avea mai târziu probleme cu lucrarea. Săptămâna viitoare, vom face o nouă porţiune din drum. Dacă vremea ne permite vom încerca să intrăm şi pe ce de-a treia porţiune din strada Bariera Vâlcii. Ne apropiem cu paşi repezi de finalizarea lucrării”, ne-a declarat viceprimarul Dan Daşoveanu.

Daşoveanu a mai precizat că cel mai probabil luni va fi redată circulaţiei şi în intesecţia bulevardului Dacia cu strada Fraţii Goleşti.

 

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol