Directorul Ansamblului folcloric Doina Oltului din Slatina se află acum sub control judiciar după ce a fost reţinut joia trecută de poliţişti şi a stat o noapte în arest. Acesta este acuzat de delapidare în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată dar şi fals intelectual. În acelaşi dosar fusese reţinut şi un om de afaceri din Olt, dar s-a impus aceeaşi măsură a controlului judiciar şi pentru acesta.
Procurorii slătineni spun că directorul Ansamblului “Doina Oltului”, Costinel Alecsandrescu, şi-a însuşit materiale de construcţii cumpărate pentru instituţia pe care o conduce, în valoare de 120 mii lei, pe care le-a folosit în interes personal. Dispariţia materialelor a fost constatată de Curtea de Conturi anul trecut. Pentru a le justifica lipsa, Alecsandrescu a încheiat în mod fictiv un contract de custodie, din care rezultă că materialele ar fi fost lăsate în curtea unei firme. Omul de afaceri Ilie Petre a semnat pe contract, în locul administratorului real al societăţii. Cu documentul falsificat, a fost contestat raportul Curţii de Conturi.
Alecsandrescu mai este acuzat şi că, în calitate de administrator al unei societăţi, a încheiat mai multe contracte de prestări servicii artistice cu primării din judeţul Olt, pentru organizarea de evenimente socio-culturale, încasând aproape 300 mii lei. Pentru onorarea contractelor a folosit Ansamblul Doina Oltului şi artişti consacraţi, dar pe care i-a plătit din fondurile instituţiei de cultură.


