Ivan cel Mare

Redactia

Craiova a învins pe CSMS Iaşi, scor 2-0 prin reuşitele lui Andrei Ivan şi Bawab. Tânărul atacant al CSU a fost deschizătorul celui de-al doilea succes legat al trupei conduse de pe bancă de Emil Săndoi şi a demonstrat, dacă mai era nevoie, forma bună pe care o traversează, dar şi faptul că este “mina de aur” a formaţiei din Bănie. Remarcat încă junior fiind, atacantul de 18 ani şi jumătate se anunţă a deveni puncherul formaţiei oltene. Adus la Craiova acum un an şi jumătate, Andrei nu se poate lăuda cu prea multe reuşite, doar trei până în acest moment, una în liga a doua, cealată cu Steaua în etapa a doua a campionatului trecut şi cea de acum contra ieşenilor, însă timpul nu este pierdut abia de acum urmând a creşte aşteptările. Ivan a bifat momentan puţin peste 30 de prezenţe în tricoul alb-albastru, la prima echipă, dar asta pentru că fie a fost convocat la loturile naţionale de juniori şi tineret, fie a fost accidentat. Ultimele patru jocuri din Liga I au fost practic cele care i-au dat încredere, iar în următoarele runde se aşteaptă explozia sa, urmând la a trece de la statul de mare speranţă la certitudine. Ca şi calităţi, la Andrei Ivan s-a văzut tehnică, inteligenţă şi o viteză foarte bună, care îl recomandă ca pe un mare atacant.

Cele două goluri din Liga I

Prima sa reuşită după cum scria presa centrală la vremea respecitvă a fost: “Un gol marcat cu o uşurinţă care a adus aminte, vag, de Cristiano Ronaldo, idolul lui Andrei”. Cu Iaşiul, Ivan a reuşit o frumoasă lovitură de cap, la care Grahovat a rămas spectator.

Cine este Ivan?

S-a născut pe 4 ianuarie 1997 la Moreni. Fotbalul l-a început la şase ani la juniorii formaţiei localităţii de baştină, iar la 13 ani, a plecat Piteşti, la Sporting. ”La început, mi-a fost foarte, foarte greu. Am locuit într-un cămin, pentru că nu aveam unde să stau altundeva. Părinţii veneau la mine cât puteau de des, dar mi-a fost foarte greu. Dar m-am ţinut de treabă şi totul a ieşit bine”, relata atacantul craiovenilor la primul său interviu.
Puţini ştiu că la 16 ani, în urma prestaţiilor de la naţionalele de junior a atras interesul unor cluburi din străinătate, Reading şi Norwich. Dar a ales CSU Craiova. ”M-am gândit să merg în Anglia, erau oferte interesante, Norwich era atunci în prima ligă. Dar eram foarte departe de familie, şansele să reuşesc erau foarte mici, mi-ar fi fost greu, foarte greu. Nu aveam nici convingerea că pot juca acolo, astfel că am decis să rămân în România”, spunea jucătorul Craiovei decizia de a semna cu formaţia din Bănie. Iar despre ce aşteaptă în viitor? ”Vreau să cresc la Craiova pentru câţiva ani. Apoi, un transfer în străinătate”.

Radion Cămătaru: “Ivan îţi poate câştiga singur meciul”

Fosta gheată de aur a Europei, golgheter înnăscut şi mare atacant al Universităţii, Radion Cămătaru are numai aprecieri la adresa tânărului fotbalist al CSU. “Este un mare talent. Nu-l văd în zona centrală, ci mai degrabă ca al doilea vârf sau pe benzi, îi place să vină din margine spre poartă”, a spus Cami. Apoi a continuat: “Are o viteză foarte bună, tehnică şi este foarte inteligent. Îşi creează multe ocazii şi asta este o calitate. De fapt, este o calitate şi când ratezi. Este un jucător de contraatac care poate face diferenţa de unul singur, adică îţi câştigă singur meciul”.

 

Program de pregătire CSU

După succesul repurtat duminică contra celor de la CSMS Iaşi, jucătorii CSU au primit o zi liberă din partea staff-ului tehnic urmând a reveni la antrenamente astăzi de la ora 11:30, conform site-ului oficial. Apoi, miercuri vor avea o zi încărcată, cu două şedinţe de pregătire, de la orele 10:30 şi 16:30. Joi, jucătorii Știinţei se vor pregăti în noctură, de la ora 18:30. Vineri, staff-ul Universităţii a stabilit o şedinţă de pregătire cu începere de la ora 16:30, iar sâmbătă, la 10:30, se va desfăşura ultimul antrenament dinaintea plecării spre Ploieşti. Partida Petrolul Ploieşti – Universitatea Craiova, din etapa a XI-a a Ligii I, se va juca duminică, de la ora 18:30, pe stadionul „Ilie Oană“.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol