A plătit 1.000 de lei pentru un ceas, dar nu l-a mai primit! Suspect reținut

Jurnalul Olteniei
Scandal la IPJ Mehedinți: sancțiune pentru folosirea camerelor video
Scandal la IPJ Mehedinți: sancțiune pentru folosirea camerelor video

A comandat un ceas online și a rămas fără 1.000 de lei!

Un bărbat din comuna Scoarța a rămas fără 1.000 de lei după ce a încercat să cumpere un ceas de pe o platformă de vânzări online. Acesta a plătit produsul, însă coletul nu a mai ajuns la destinație. Polițiștii au identificat un suspect în acest caz, un tânăr de 29 de ani din Turda, care a fost reținut pentru 24 de ore.

Incidentul a fost sesizat la data de 1 septembrie 2026, când bărbatul din Scoarța s-a prezentat la Poliția Municipiului Târgu Jiu și a reclamat că a fost înșelat în urma unei tranzacții online.

Potrivit cercetărilor, cu o zi înainte, acesta purtase discuții cu o persoană prin intermediul unei platforme de vânzări online, în vederea achiziționării unui ceas. În urma înțelegerii, cumpărătorul a transferat suma de 1.000 de lei într-un cont indicat de interlocutor, însă ulterior nu a mai primit produsul.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat un tânăr de 29 de ani, din municipiul Turda, județul Cluj, bănuit de comiterea faptei în coautorat.

Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru infracțiunea de înșelăciune.

Prejudiciul de 1.000 de lei a fost recuperat în totalitate, potrivit informațiilor transmise de polițiști.

Cercetările continuă în acest caz pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol