Fruntaşele au câştigat în intermediară, urmează o etapă importantă în economia play-off-ului

Redactia
4 Min Read

Sezonul regulat al primeli ligi judeţene se apropie de final. Mai sunt doar două etape până la încheierea meciurilor din campionat şi startul play-off-ului. Miercuri după-amiază, echipele doljene au susţinut o rundă intermediară, cea cu numărul 20. Cele şase formaţii din zona de play-off, care şi-au asigurat deja prezenţa în această fază, au întâlnit grupări din jumătatea inferioară a clasamentului şi s-au impus fără probleme. Singurul meci care punea în joc puncte importante în perspectiva play-off-ului era cel de la Bistreţ, dintre Dunărea şi Progresul Segarcea, însă partida a fost amânată la cererea celor două echipe şi va fi reprogramată ulterior.

Dunărea Calafat i-a administrat un „set” la  zero Victoriei Celaru, pe teren propriu”, Viitorul Cârcea a câştigat categoric disputa cu Ştiinţa Malu Mare, scor 5-2, în timp ce CSU II Craiova a bătut la Leamna, scor 4-1. Danubius Bechet, ultima ocupantă a play-off-ului, a învins la „masa verde” în etapa intermediară, deoarece a avut programat meciul cu Amaradia Melineşti, echipă ce s-a retras de la începutul primăverii din campionat şi va pierde toate meciurile care au rămas de disputat în această perioadă la scor de neprezentare. În etapa din acest weekend, fruntaşele ierarhiei se vor întâlni între ele, iar astfel meciurile vor avea o miză mai mare, punctele urmând să conteze în clasamentul de start al play-off-ului.

Progresul Segarcea va aştepta vizita Viitorului Cârcea, liderul CSU II Craiova va întâlni pe teren propriu echipa clasată sub ea, Dunărea Bistreţ, iar Dunărea Calafat se va deplasa în fieful lui Danubius Bechet, într-un derbi dunărean.

Policlinica Buna Vestire Craiova

–––-

REZULTATE ETAPA A XX-A
Miercuri, 25.03
Dunărea Bistreţ – Progresul Segarcea    amânat
Viitorul Cârcea – Ştiinţa Malu Mare    5-2
Amaradia Melineşti – Danubius Bechet    0-3*
Dunărea Calafat – Victoria Celaru    6-0
Unirea Leamna – CSU II Craiova    1-4
Recolta Ostroveni – Vânătorul Desa    4-1

PROGRAM ETAPA A XXI-A
Sâmbătă, 28.03
Progresul Segarcea – Viitorul Cârcea    ora 12.00
CSU II Craiova – Dunărea Bistreţ    ora 16.00
Danubius Bechet – Dunărea Calafat    ora 12.00
Recolta Ostroveni – Amaradia Melineşti*
Duminică, 29.03
Vânătorul Desa – Ştiinţa Malu Mare    ora 12.00
Victoria Celaru – Unirea Leamna    ora 12.00
Notă – * Amaradia Melineşti s-a retras din campionat la începutul primăverii şi va pierde toate meciurile rămase de disputat la masa verde

CLASAMENT LIGA A IV-A DOLJ
1. CSU II CRAIOVA     20     16     2     2     78-13     50    
2. DUNĂREA BISTREŢ    19    15    0    4    73-13    45    
3. DUNĂREA CALAFAT     19     15     0     4     63-17     45    
4. VIITORUL CÂRCEA    20    14    1    5    57-31    43    
5. PROGRESUL SEGARCEA     19     11     4     4     50-18     37    
6. DANUBIUS BECHET    20    11    2    7    47-41    35    
7. UNIREA LEAMNA     19     8     2     9     32-47     26    
8. RECOLTA OSTROVENI    20    6    3    11    31-48    21    
9. ŞTIINŢA MALU MARE     20     5     1     14     27-56     16    
10. VICTORIA ŞTIINŢA CELARU    20    4    0    16    29-75    12    
11. AMARADIA MELINEŞTI     20     2     3     15     17-65     9
12. VÂNĂTORUL DESA    20    1    2    17    18-98    5

Share This Article