135 doljeni au refuzat cardul şi alţi 133 l-au pierdut

Redactia

Cardul de sănătate va deveni obligatoriu de la 1 mai în validarea şi decontarea serviciilor de sănătate. În judeţul Dolj au fost activate peste 76.000 de carduri de sănătate, din cele peste 426.000 care au fost distribuite atât prin intermediul Poştei Române cât şi al medicilor de familie.Cardul de sănătate trebuie neapărat activat, iar acest lucru se poate face la medicul de familie. Dacă nu va fi activat, nu va putea fi folosit.
În anul 2014, din cele 452.000 pe care Poşta Română s-a angajat prin contract să le distribuite, au fost livrate 419.000 de carduri, iar la CAS au fost returnate aproximativ 33.800 de exemplare.
Din cele 33.800 de carduri care au fost returnate, au fost repartizate până în prezent la asiguraţi peste 7.000 de carduri, din care circa 2.000 au fost date prin intermediul medicilor de familie.

În jur de 150 de medici şi-au arătat disponibilitatea în acest sens. Cardul nu trebuie să rămână niciodată la furnizor. De fiecare dată asiguratul va valida serviciul şi îşi va lua cardul înapoi.
A spus Simona Subţirelu, director economic CAS Dolj

Directorul economic al CAS Dolj a mai afirmat că pentru asiguraţii ale căror date au fost inscripţionate eronat vor depune o cerere şi li se va emite un nou card fără plata acestuia, iar accesul la serviciile medicale până la obţinerea noului card se va realiza pe baza unei adeverinţe.

Am gândit procedura de aşa natură astfel încât asiguratul să facă un singur drum la CAS, pentru a se solicita cardul duplicat în cazul în care aceştia îl vor pierde, îl vor distruge sau le este furat. În acest caz, aceştia vor trebui să dea o declaraţie şi să completeze o cerere. Numai într-o astfel de situaţie, asiguraţii vor plăti cardul – în jur de 15 lei. Pentru asiguraţii ale căror date au fost inscripţionate eronat vor depune o cerere şi li se va emite un nou card fără plata acestuia. Accesul la serviciile medicale până la obţinerea noului card se va realiza pe baza unei adeverinţe.
A mai declarat directorul economic al CAS Dolj

Din motive religioase şi de conştiinţă, 135 doljenii nu vor carduri de sănătate. La nivelul judeţului Dolj au fost depuse 133 de cereri pentru carduri pierdute şi 135 de cereri de refuz al cardului. 
Cardul de sănătate este un proiect de interes naţional care are ca scop principal transparentizarea şi eficientizarea fondurilor utilizate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, mai precizează directorul economic CAS Dolj.

Este codul de acces pentru toate sistemele informatice ale CNAS. El va deveni instrumentul de confirmare al prestării tuturor serviciilor din sistem. Cardul naţional de sănătate este primit de asigurat şi conţine doar date de identificare ale acestuia. Pe card şi în memoria electronică a cardului sunt imprimate informaţii precum: numele şi prenumele asiguratului, codul unic de identificare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, numărul de identificare al cardului, data naşterii, termenul de valabilitate care este de cinci ani. Doar la cererea asiguratului, medicul de familie poate inscripţiona pe cardul de sănătate date medicale. De aceea este bine ca asiguraţii să nu arunce conţinutul plicului pe care l-au primit. În posesia cardului intră persoanele asigurate cu vârsta peste 18 ani. Copiii până la 18 ani beneficiază de servicii medicale gratuite, conform legislaţiei în vigoare.
A mai afirmat directorul economic al CAS Dolj

“Nu vor mai fi cozi la CAS”

Purtătorul de cuvânt al DSP Dolj, dr.Ştefan Popescu, a declarat că într-o lună şi jumătate serviciile medicale şi farmaceutice vor fi validate şi decontate pe baza cardului de sănătate, care trebuie activat. El a mai spus că odată cu punerea în funcţiune a cardului se va fluidiza traficul în incinta caselor de asigurări de sănătate.

Deja suntem în faza de activare. Trebuie să vedem ce mai este de făcut, astfel încât la începutul lunii mai acţiunea să înceapă fără probleme deosebite. Cardul naţional de sănătate face dovada de asigurat. Nu va mai fi nevoie de adeverinţă de asigurat decât în anumite cazuri, nu vor mai fi cozi la CAS. Cu ajutorul cardului se poate intra în toate aplicaţiile CAS. Pe de altă parte, acest card va dovedi că asiguratul a fost la doctor şi a fost consultat. Se vor evita astfel raportările false şi va fi un instrument de plată. Numai ce confirmă cardul, acela va fi validat de către Casă şi va fi plătit.
A declarat dr. Ştefan Popescu

Cei care nu au dorit să intre în posesia cardului de sănătate pot beneficia de servicii de sănătate prin intermediul adeverinţei de asigurat care are o perioadă de valabilitate de trei luni de zile. Au fost şi persoane care au solicitat o adeverinţă cu un termen de valabilitate mai îndelungat. De asemenea şi cei care nu le-au primit încă, vor putea primi servicii medicale pe baza aceleiaşi adeverinţe. Poşta Română distribuie acum cel de-al doilea lot de carduri, în număr de 19.000. Momentan, în sediul CAS Dolj nu au mai fost returnate carduri. Cardul de sănătate este valabil cinci ani.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol