Ieri- dimineaţa, la ora 5,30, personalul navei „Aurora” al Serviciului de Gospodărire a Apelor Mehedinţi a observat că la kilometri fluviali 930+931 se constată pe luciul apei pete discontinue de produs petrolier pe o lăţime de 30 de metri şi pe o distanţă de circa 1,5 kilometri.
La ora 5.15, am fost sesizaţi de echipajul navei Aurora 8, nava noastră, că se simte miros de produs petrolier. Am verificat şi într-adevăr, sunt irizaţii de produs petrolier pe luciul apei, pe o distanţă de un kilometru şi jumătate şi pe o lăţime de 30 de metri. Am intervenit cu spilsorb şi în continuare căutăm poluatorul şi o să intervenim până la terminarea poluării.
A declarat directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Române Mehedinti, Cristian Mură
Mai mulţi angajaţi ai SGA Mehedinţi care au intervenit cu materiale biodegradabile în Portul Drobeta- Turnu Severin, acolo unde Dunărea a fost poluată.
Tot odată, la faţa locului au ajuns comisari ai Gărzii de Mediu Mehedinţi şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, dar şi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, care au deschis o anchetă în vederea depistării poluatorului.Pentru că poluarea s-a constatat pe o distanţă de 30 de metri de la mal, către şenalul navigabil, autorităţile cred că cel mai probabil, irizaţiile au pornit de la agenţii economici din zonă şi nu de la navele care au tranzitat fluviul în cursul nopţii.Potrivit comisarului şef al Gărzii de Mediu Mehedinţi, Cătălin Tutilescu, angajaţii unităţii au plecat în verificarea tururor agenţilor economici din apropierea Portului Comercial, de unde ar fi pornit poluarea.
Am fost sesizaţi de către colegii de la Apele Române că pe o suprafaţă de un kilometru şi jumătate de luciu de apă al Dunării se află o irizaţie de produs petrolier. Ne-am deplasat împreună cu toţi comisarii Gărzii de Mediu şi suntem la faţa locului, investigăm zona, pe toată zona Portului Comercial Drobeta- Turnu Severin se fac verificări pentru a identifica poluatorul.
A declarat comisarul- şef al Gărzii de Mediu Mehedinţi
Agentul economic, care a poluat fluviul Dunărea, riscă să primească o amendă cuprinsă între 30 000 şi 60 000 de lei.