Craioveanul trecut de prima tinereţe are o pasiune pentru sport pe care şi-o exercită cu succes an de an în competiţiile naţionale rezervate sportivilor veterani. Ultima reuşită a lui Dumitru Călina, inginer de meserie, a fost în cadrul Campionatului Municipal de Sală “Masters” de la Bucureşti, din perioada 21-22 februarie, care s-a ţinut în sala de atletism din complexul sportiv “Lia Manoliu”. Călina n-a avut rival pe măsură în cursa de 3000 de metri, categoria M 55, ocupând prima treaptă a podiumului. Deşi competiţia a debutat sâmbătă, veteranul craiovean s-a prezentat în capitală doar în a doua zi a concursului, deoarece tot sâmbătă fiul său a avut un concurs important de susţinut, de această dată într-un domeniu intelectual, iar acesta a dorit să îi fie alături.
Este primul concurs din acest an la care am participat şi sunt foarte mulţumit de evoluţia mea. Am ocupat primul loc la 3000 de metri, mai doream sa alerg şi într-o alta cursa, dar n-am apucat pentru ca, sâmbata, fiul meu Florian a participat la faza judeţeana a olimpiadei de chimie, unde a ocupat primul loc, calificându-se la faza naţionala, aceasta fiind a doua naţionala la care se califica în anul şcolar in curs, prima fiind cea de lingvistica. Am vrut sa îi fiu alaturi şi pot spune ca am avut, astfel, în familie, un weekend de cea mai înalta treapta a podiumului. Urmatorul concurs la care voi participa va fi Campionatul Naţional de Sala “Masters”, între 7 şi 8 martie, unde vizez tot prima treapta a podiumului la 3.000 m. Vreau sa menţionez ca un merit important în performanţa obţinuta a avut-o şi contribuţia preparatorului meu fizic, Mariana Lengyel-Ionescu, profesor de educaţie fizica şi sport – terapeut maseur, un adevarat profesionist în materie.
A declarat Dumitru Calina







