S-a consumat o nouă ediţie a Memorialului “Ilie Marinescu”, competiţie organizată pentru omagierea “părintelui” luptelor craiovene ce anul acesta a ajuns la a VI-a ediţie. Contribuţia regretatului antrenor craiovean la performanţele obţinute de-a lungul timpului de către luptele autohtone a fost una enormă. Ilie Marinescu a descoperit şi, mai apoi, dezvoltat sportivi de renume mondial, sportivi ce au urcat pe treptele podiumului european, mondial şi chiar olimpic, aducând glorie ţării noastre.
Emeritul antrenor a decedat în urmă cu şase ani, iar de atunci, în fiecare an, în luna februarie, la Craiova, CSM Craiova, DJTS Dolj şi Asociaţia de Lupte Dolj organizează o competiţie în memoria lui, la care se adună zeci de sportivi de la cluburi importante din ţară. Anul acesta, pe listele de start s-au aflat peste 100 de luptători de la zece cluburi, din zone apropiate sau chiar de la malul mării, LPS Mangalia, CSS Slobozia, CSS Târgovişte, CS 4 Bucureşti, CSS Târgu Jiu, Primăria Câlnic, Minerul Motru, CSM Drobeta- Turnu Severin, CSM Craiova şi LPS “Petrache Trişcu” Craiova. Concursul s-a derulat pe durata zilei de sâmbătă, în Sala de Sport CSS-Universitatea, de pe strada Gheorghe Doja. Luptătorii craioveni au păstrat acasă o “salbă” plină de medalii, obţinând 29 de distincţii, dintre care zece de aur, opt de argint şi 11 de bronz.
Gheorghe Berceanu şi Oana Marinescu au fost premiaţi simbolic
Ca în fiecare an, organizatorii s-au bucurat de prezenţa unor foşti sportivi ai antrenorului Ilie Marinescu, printre care s-a aflat şi Gheorghe Berceanu, campion olimpic în 1972(Munchen) şi vicecampion olimpic în 1976(Montreal). Dublul laureat olimpic a fost premiat special de către organizatori, la începutul competiţiei, printr-o plachetă simbolică, alături de Oana Marinescu, nepoata lui Ilie Marinescu, şi Constantin Borăscu, fost luptător craiovean, participant la Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000, şi, în prezent, membru în biroul federal al Federaţiei Române de Lupte. Premierea a fost realizată de Sorin Manda, directorul CSM Craiova şi Petre Banciu, antrenorul secţiei de lupte libere a CSM Craiova.
L-am omagiat încă odată pe Ilie Marinescu, cel care a fost părintele nostru, care ne-a format ca oameni şi sportivi. Sub mâna lui s-au dezvoltat mulţi luptători importanţi ai României, dar şi oameni de succes. Mă simt mândru că am avut ocazia să îl cunosc, să îmi fie primul antrenor din viaţa mea de luptător. Sunt încântat că se organizează an de an o competiţie de lupte în memoria lui Ilie Marinescu şi se face la un nivel destul de mare, pentru că am văzut o prezenţă numeroasă în fiecare an, care a crescut de la o edţie la alta.
A declarat Gheorghe Berceanu, după ce a fost premiat
Organizatorii, mulţumiţi
Antrenorul secţiei de lupte libere din cadrul CSM Craiova, Petre Banciu, cel care s-a ocupat în majoritate de organizarea competiţiei, consideră că a fost o nouă ediţie reuşită a Memorialului “Ilie Marinescu”, una care şi-a atins, ca de altfel toate de până acum, scopul propus.
Am reuşit să organizăm cu brio încă o ediţie a Memorialului “Ilie Marinescu”, ne-am bucurat şi în acest an de prezenţa membrilor familiei regretatului antrenor, de prezenţa unor foşti mari luptători ai ţării noastre care au fost descoperiţi şi pregătiţi de Ilie Marinescu, unul dintre ei fiind Gheorghe Berceanu, deţinătorul unui titlu olimpic, dar şi de o prezenţă mare în materie de sportivi. Am făcut şi o premiere specială, simbolică, pentru Gheorghe Berceanu, nepoata lui Ilie Marinescu şi pentru Constantin Borăscu, un fost sportiv de-al meu care acum e membru în biroul federal. O ediţie reuşită, chiar dacă a fost un memorial, o competiţie amicală, unele meciuri s-au ridicat la un nivel calitativ înalt. Copiii din Craiova au avut o evoluţie bună, au obţinut 29 de medalii, per ansamblu ne-am îndeplinit obiectivul propus şi anul acesta pentru memorialul “Ilie Marinescu”.
A declarat Petre Banciu, antrenorul secţiei de lupte libere a CSM Craiova
REZULTATE SPORTIVI CRAIOVENI
Fete I (2000-2002)
32kg – Cârstea Ana(LPS Craiova) – locul I
Gheorghe Olimpia(CSM Craiova) – locul II
Jilcu Maria(LPS Craiova) – locul III
34kg – Roşca Florentina(LPS Craiova) – locul I
37kg – Cercel Larisa(CSM Craiova) – locul II
Maranoschi Maria(LPS Craiova) – locul III
40kg – Roşca Ionela(LPS Craiova) – locul II
Dobre Mihaela(CSM Craiova) – locul III
52kg – Măicănescu Violeta(LPS Craiova) – locul III
70kg – Irimia Adina(CSM Craiova) – locul I
Fete II (2003-2005)
28kg – Ion Oana(LPS Craiova) – locul I
34kg – Sandu Laura(LPS Craiova) – locul II
37kg – Baraga Rebeca(LPS Craiova) – locul II
40kg – Roşca Andreea(LPS Craiova) – locul I
Băieţi I (2000-2002)
32kg – Ion Daniel(LPS Craiova) – locul I
42kg – Tudor Iulian(LPS Craiova) – locul III
47kg – Bolovan Bianchi(LPS Craiova) – locul III
Buştean Saolin(LPS Craiova) – locul III
53kg – Muscalu Rareş(LPS Craiova) – locul II
59kg – Capra Raul(LPS Craiova) – locul III
66kg – Ioana Marin(LPS Craiova) – locul III
73kg – Boboc Răzvan(LPS Craiova) – locul I
Ştefan Mihăiţă(LPS Craiova) – locul III
100kg – Piroi Alin(LPS Craiova) – locul I
Băieţi II (2003-2005)
24kg – Lăzărică Sorin(LPS Craiova) – locul I
26kg – Bora Alexandru(LPS Craiova) – locul I
Barbu Iulian(LPS Craiova) – locul II
32kg – Făină Aurel(LPS Craiova) – locul II
47kg – Fuiorea Marius(LPS Craiova) – locul III
––––
MEHEDINŢI
Copiii lui Dobrescu şi-au atins obiectivul
Prezent cu 12 luptători la Memorialul Ilie Marinescu, CSM Drobeta s-a întors cu 11 medalii din Bănie. Astfel, la copii I, Sabin Stegaru (52 kg) a luat aurul, iar la copii II s-au impus Georgiana Zarescu (35 kg) ?i Patricia Manofu (37 kg). Argintul a revenit, la copii I, lui Mihai Mărgărit (38 kg), Larisei Cercel (37 kg), Cristinei Ungureanu (52 kg) şi Adinei Giura (57 kg), iar la copii II – Oanei Vânturache (32 kg), Dalis Vânturache (30 kg) ?i Darius Ungureanu (32 kg). Pe ultima treaptă a podiumului de premiere a urcat Andrei Bărbulescu (28 kg) şi, tot la copii II, Mihai Guşă (44 kg) a încheiat concursul pe locul al V-lea.
Un turneu util de verificare. Pentru luptătorii de la CSM Drobeta a fost primul din acest an şi sunt mulţumit de rezultate. Am luat 11 medalii, dintre care 3 de aur. A fost un concurs puternic, la care au participat numeroase cluburi. Pe lângă cele Oltenia – Craiova, Severin, Motru, Târgu Jiu sau Câlnic, a fost şi valoroasa echipă din Mangalia. Pe 4 aprilie, îi aşteptăm şi noi la Cupa Drobeta. La Craiova, au fost între 8-10 copii pe categorie, la băieţi, iar la fete vreo 6-7. Concursul a început la ora 9 şi s-a terminat aproape de orele 19.
A dezvăluit antrenorul severinean Marin Dobrescu. Pe 6 martie, CSM Drobeta va merge cu 8 luptători la Târgu Jiu, la etapa de calificare pentru Campionatul Naţional de cadeţi







