Gruparea pregătită de Gigi Ciurea trebuia să se reunească, joi dimineaţa, la sala de sport din Filiaşi, însă programul lui CSO Filiaşi a fost încurcat de problemele cu care se confruntă municipiul în aceste zile, legate de sistemul electric şi cel de alimentare cu apă caldă. Întâlnirea, de joi, cu jucătorii a fost amânată pentru luni, când lipsa apei calde va fi rezolvată.
Am decis că este mai bine aşa. Nu avea rost să începem acum antrenamentele, când există probleme cu apa caldă, cu electricitatea, şi băieţii nu puteau să îşi facă un duş după şedinţa de pregătire. Sâmbătă, se vor remedia problemele, iar de luni vom demara pregătirile.
A declarat Pătraşcu Marian, preşedintele grupării din Filiaşi
În altă ordine de idei, CSO Filiaşi şi-a stabilit în mare parte programul de pregătire pentru această iarnă. În luna ianuarie, va disputa două jocuri amicale cu CS Podari şi Minerul Motru, sub forma unui triunghiular, iar la începutul lunii februarie va pleca într-un cantonament la Baia de Aramă. După revenirea din stagiu, filieşenii vor întâlni, pe 14 februarie, pe FC Olt Slatina.