PSD a anunțat că a sesizat Comisia pentru Libertăți Civile (LIBE) în legătură cu declarațiile recente ale PNL la adresa sistemului judiciar din România, potrivit unui comunicat de presă transmis de partid. Nemulțumirea social-democraților nu vizează hotărârea judecătorească în sine, ci presiunile publice și contestarea legitimității magistraților de către liberali.
Scandal pe justiție: PSD reclamă PNL la Comisia LIBE
În timp ce disputele politice interne din România trec adesea neobservate peste hotare, de data aceasta discursul public a depășit granițele țării. PSD anunță că a sesizat Comisia pentru Libertăți Civile (LIBE) din Parlamentul European în legătură cu declarațiile recente ale PNL la adresa sistemului judiciar din România, a transmis partidul într-un comunicat de presă.
Delegația PSD din Parlamentul European a transmis joi că reprezentantul partidului în Comisia LIBE a cerut conducerii acestei comisii să analizeze declarațiile recente ale liderilor PNL în cadrul dialogului european privind statul de drept, scrie hotnews.ro

De la ce a pornit conflictul dintre PSD și PNL
Potrivit PSD, solicitarea nu vizează deciziile instanțelor din România, ci reacțiile publice ale liberalilor după hotărârea Tribunalului București de a suspenda provizoriu deciziile prin care a fost convocat Congresul PNL.
„Presiunile publice asupra magistraților, contestarea legitimității instanțelor sau încercările de discreditare a justiției înainte de epuizarea procedurilor legale sunt incompatibile cu principiile independenței justiției, separației puterilor și statului de drept”, se arată în comunicatul PSD.
Social-democrații au subliniat, de asemenea, importanța acestor valori la nivel internațional:
„Independența justiției reprezintă unul dintre fundamentele Uniunii Europene și o condiție esențială pentru protejarea drepturilor cetățenilor, combaterea corupției și consolidarea încrederii în instituțiile democratice. Acest principiu trebuie apărat în mod consecvent în toate statele membre, indiferent de identitatea politică a celor implicați”, au mai transmis social-democrații.
Decizia Tribunalului București și taberele din PNL
Miercuri, Tribunalul București a decis să suspende provizoriu executarea şi efectele deciziei prin care liberalii au convocat Congresul în care Ilie Bolojan a fost reconfirmat la conducerea PNL și și-a stabilit o nouă echipă.
Acțiunea din instanță a fost inițiată de 18 liberali care îl contestă pe Bolojan: Hubert Thuma, Adrian Veștea, Lucian Bode, Sorin Cîmpeanu, Alina Gorghiu, Nicoleta Pauliuc, Monica Anisiei, Andrei Baciu, Ionuț Stroe, Mihail Veștea, Ioan Bogdan, Ion Iordache, Ciprian Pandea, George Scarlat, Dragoș Soare, Răzvan Prișcă, Sebastian Rusu și Aneta Matei.
Poziția PNL și replica magistraților
PNL a reacționat, după decizia Tribunalului București, și printr-un comunicat de presă în care a condamnat implicarea instanței în conflictul intern al partidului.
„Este o decizie fără precedent, care eludează propria lege de organizare judecătorească, potrivit căreia orice secție nou-înființată are nevoie de avizul CSM”, au transmis ieri liberalii.
Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), președintele Tribunalului București și președinții curților de apel au acuzat PNL de „atacuri absolut inacceptabile la adresa instanțelor”.
Citește și: Grindeanu acceptă rotativa: Condiția pusă de PSD


