Pelici nu renunţă la play-off

Redactia
Formaţia din Râmnic s-a întors la treabă. Jucătorii s-au reunit luni, de la ora 15.00, la complexul sportiv din „Zăvoi”, acolo unde echipa vâlceană îşi va desfăşura întreaga pregătire de iarnă, tehnicianul Alex Pelici considerând că dispune de condiţiile necesare. 
Înainte de efectuarea primului antrenament, oficialii grupării au susţinut o conferinţă de presă, la care au fost prezenţi preşedintele executiv, Bogdan Medrea, managerul general, Lucian Munteanu, şi antrenorul principal, Alex Pelici. 
 
Au fost aduse lămuriri referitoare la toate aspectele legate de pregătirea de iarnă, componenţa lotului sau obiectivele pentru a doua parte a sezonului. Cum aminteam, vâlcenii îşi vor derula întreaga activitatea de pregătire la nivel local, urmând ca după prima săptămână de antrenamente, alocată reacomodării la efort, să se intre într-un regim de cantonament, la baza sportivă din „Zăvoi”. 
 
În privinţa amicalelor, gruparea pregătită de Pelici va susţine şapte jocuri de acest tip, împotriva următoarelor formaţii: SCM Argeşul Piteşti(28.01, 21.02), Atletic Bradu(30.01), FC Olt(04.02, 11.02), Pandurii II Târgu-Jiu(07.02), Minerul Motru(14.02). 
Obiectivul divizionarei oltene va rămâne în continuare accederea în play-off, Alex Pelici având încredere în şansele acesteia la avansarea în clasament. 
 
Eu vreau să vorbesc puţin şi să facem mai mult. Ne trebuie o pregătire bună şi să avem parte de jucători sănătoşi. Cei care au ales să rămână alături de noi trebuie să continue cu toată responsabilitatea şi nu să rămână doar că nu au fost alte variante pentru ei. Urmează perioadă care nu place fotbaliştilor, cea a acumulărilor fizice. Ce pot analiza eu sunt ultimele cinci etape, atunci când am antrenat. Nu sunt mulţumit de rezultate, mai ales de jocul de la Oradea. Cred că am terminat anul cu o ruşine, pur şi simplu ne-am făcut de râs cu rezultatul. Toată lumea trebuie să înţeleagă că nu rămânem aici doar de dragul de a rămâne, de la mine în jos până la ultimul jucător. Facem reconstrucţie dar cu rezultate bune, sper eu. Eu nu am abandonat lupta de accedere în play-off.
A declarat anterenorul principal al CSM-ului, Alex Pelici 
 
Lotul s-a subţiat în vacanţă, nu neaparăt cantitativ, în principal din punct de vedere al calităţii. Au plecat jucători importanţi, care fie şi-au terminat înţelegerile sau, nemulţumiţi de reducerile salariale, şi-au căutat un alt drum. 
Marius Briceag, Bala Fejer, Cosmin Neagu, Andreas Calcan şi Ionuţ Stancu au părăsit gruparea din Zăvoi, iar Rareş Cucui se află în discuţii pentru un împrumut la Mioveni. 
Situaţia jucătorilor Cornel Coman, Enache Câju şi Christian Nkongue este incertă, purtându-se negocieri în aceste zile în privinţa condiţiilor contractuale. Pe linia sosirilor, singurii jucători “transferaţi” sunt Andrei Popescu(portar), veni din postura de fotbalist liber de contract, şi Dan Georgescu, întors la echipă după ce i-a expirat împrumutul la Flacăra Horezu.
“Achiziţii” au mai fost făcute şi de la grupa de republicani a formaţiei, fiind promovaţi şase jucători:  Cosmin Piscanu, Florin Lazăr, Marin Ion, Marin Andrei, Darius Preda, Gabi Rizea. 
 
Lucian Munteanu: «Este o perioadă grea peste care trebuie să trecem cu capul sus»
 
Managerul general al CSM Râmnicu Vâlcea, Lucian Munteanu, a caracterizat situaţia echipei după o primă parte de campionat nereuşită, considerând că sezonul este compromis şi nu mai rămâne decât de reconstruit pentru viitoarea stagiune. 
 
Anul 2014 îl pot împărţi în două perioade. Prima a fost una extraordinară, în care ne-am bătut pentru promovare până în etapele de final. O a doua perioadă nu a fost tot atât de bună, cu rezultate mai puţin dorite de noi toţi de la club şi de public. Am plecat cu gânduri măreţe, după parcursul din campionatul trecut, am avut obiectiv clar promovarea, bazându-ne pe un nucleu consistent al lotului trecut dar pe faptul că datoria cu care plecaserăm în momentul în care am preluat clubul era adusă la zero. Toate au fost bune şi frumoase până au apărut acele probleme financiare cunoscute, după raportul de inspecţie fiscală care a descoperit sume foarte mari, o datorie de 30 de miliarde. Au apărut după ce stabiliserăm o campanie de transferuri, reuşită sau nereuşită, apucaserăm să semnăm anumite contracte. Datoria foarte mare a pus pe gânduri ambii acţionari, Laurenţiu Niţu şi Primăria Râmnicu Vâlcea, ne bloca activitatea clubului clubului. Am sperat că lucurile pot ajunge la o normalitate şi am apelat la singura soluţie posibilă, intrarea în procedură de insolvenţă. Era singura posibilitate ca Vâlcea să rămână cu o echipă în eşalonul secund. Problemele au continuat, cele legate de apă, de utilităţi, probleme care uşor, uşor au apăsat pe întregul grup de la CSM Rm. Vâlcea. Am făcut efoturi foarte mari ca băieţii să nu simtă perioada grea prin care trece clubul. Rezultatele sportive nu au fost cele aşteptate, recunoaştem. Azi(n.r. luni), plecăm la un nou drum. Obiectivul propus la începutul sezonul este ratat, nu ne rămâne decât să începem o reconstrucţie a echipei, o redresare, alături de Alex Pelici, care a continuat munca depusă de Erik Lincar. Împreună putem construi. La vară vom face o analiză a întregului sezon şi vom vedea ce este de făcut pe viitor. Este o perioadă grea, peste care dorim să trecem, împreună cu toată lumea de la club şi cu suporterii vâlceni. E normal ca multă lume să fie nemulţumită de rezultate dar se întâmplă ca o echipă să aibă şi perioade mai slabe. Rămânem cu acel vis frumos, Liga I, de care am fost aproape în vară. Acum plecăm la drum cu bucuria că în lotul CSM-ului sunt legitimaţi peste 80% jucători vâlceni. Sperăm ca după ce vom vedea unde ne situăm la finalul seznului regulat să avem posibilitatea ca cei mai buni juniori din propria pepinieră să fie promovaţi, iar din vară să rămână la echipa mare.
Lucian Munteanu 
 
Deşi financiar întâmpină probleme, conducerea vâlceană va face eforturi pentru a mai legitima jucători în perioada de iarnă, având deja nişte “piste” de urmărit. 
 
Nu suntem într-o situaţie favorabilă din punct de vedere financiar. Oricum la CSM nu au fost niciodată salarii mari. Avem anumite piste şi împreună cu Alex Pelici vom contura o listă de jucători care să ne ajute. Sunt ceva discuţii dar jucătorii sunt legituimaţi, se încearcă rezilierea contractelor. Sperăm ca zilele următoare să apară noutăţi.
A mai spus Munteanu
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol