Tragedie în Rovinari

Redactia
Şase copii minori şi tatăl acestora, în vârstă de 28 de ani, au fost găsiţi morţi, ieri   dimineaţă, în garsoniera din Rovinari, unde locuiau. Prima ipoteză a autorităţilor este că cei şapte au murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon provenit de la o instalaţie de încălzire improvizată.
Vecinii au fost cei care au spart uşa garsonierei şi i-au descoperit decedaţi pe cei şase copii şi pe tatăl lor. Tatăl celor şase copii era angajatul Complexului Energetic Oltenia, iar soţia acestuia era plecată în Italia, la muncă. 
Cei doi soţi aveau împreună şapte copii, printre care şi o fată. Aceasta a scăpat cu viaţă deoarece nu a dormit acasă, fiind plecată în vizită la bunici, la Târgu-Jiu.
 
Şase copii minori şi tatăl acestora, în vârstă de 28 ani, din oraşul Rovinari, au fost găsiţi decedaţi luni dimineaţa în garsoniera unde locuiau, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. 
A declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Lucian Stroe 
 
Administratorul public al oraşului Rovinari, Constantin Podaru, a spus, la rândul său, că bărbatul şi cei şase copii, care locuiau la parter, au fost găsiţi decedaţi după ce, doi copii de la etajul întâi au ajuns la spital cu ameţeli, stabilindu-se că s-au intoxicat cu monoxid de carbon. 
 
S-a constatat că cei doi copii de la etajul întâi care au ajuns la spital s-au intoxicat cu monoxid de carbon şi apoi s-a căutat sursa gazului, descoperindu-se că acesta provine de la garsoniera de la parter. 
A declarat pentru gandul.info Constantin Podaru, administratorul public al oraşului Rovinari 
 
Compania Distrigaz Sud Reţele a transmis, de asemenea, că o improvizaţie la instalaţia de utilizare a gazelor naturale ar putea fi cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon care a cauzat decesul a şapte persoane în localitatea Rovinari. 
 
De asemenea, precizăm că în urma măsurătorilor efectuate pe reţeaua de gaze din zonă nu s-au depistat scurgeri de gaze. Din primele cercetări s-a constatat că intoxicaţia cu monoxid de carbon a fost cauzată de o improvizaţie la instalaţia de utilizare a gazelor naturale. Pentru a beneficia de gaze naturale în condiţii de siguranţă, recomandăm clienţilor să nu recurgă la improvizaţii ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale deoarece acestea le pot pune viaţa în pericol. 
Se spune în comunicat 
 
Compania reaminteşte faptul că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, întreţinerea, exploatarea şi repararea instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale revin în sarcina consumatorului, acesta fiind responsabil de buna lor funcţionare. Orice modificare a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale se face cu respectarea normelor tehnice în vigoare şi de către firme specializate şi autorizate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale. 
 
De asemenea, compania reaminteşte faptul că utilizatorii aparatelor de consum gaze naturale pentru încălzire şi preparare apa caldă menajeră au obligaţia legală să ia toate măsurile necesare şi să se asigure că acestea sunt utilizate în condiţii de siguranţă prin efectuarea reviziilor, reparaţiilor, verificărilor tehnice periodice prin firme şi personal autorizat. 
Viceprimarul oraşului Rovinari a anunţat că primăria va suporta cheltuielile de înmormântare ale celor şapte persoane.
Potrivit acestuia, dacă necropsia victimelor va fi finalizată marţi, înmormântarea va avea loc miercuri. La înmormântare va ajunge şi mama celor şase micuţi decedaţi care este plecată la muncă în Italia. Ea a fost anunţată de autorităţi despre producerea tragediei. 
 
Ne vom ocupa de toate cheltuielile de înmormântare. Ei nu aveau ajutor social, am înţeles că domnul Bumbu (tatăl copiilor ) nu lucra, efectua reparaţii la electrocasnice. Soţia este plecată la muncă în Italia, a fost anunţată de tragedie şi va veni în Rovinari. Este o tragedie cum nu a mai fost la noi în zonă, mare păcat să moară atâţia copii. 
A spus Laurenţiu Chivu, viceprimarul oraşului Rovinari 
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol