Acţiunile poliţiştilor rutieri continuă

Redactia
Poliţiştii doljeni au acţionat pe şoselele craiovene în vederea depistării şi sancţionării vitezomanilor, acordând amenzi usturătoare.
 
Efectivele Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene împreună cu poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Craiova şi formaţiunile rutiere de la poliţiile municipale şi orăşeneşti au organizat şi executat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea evenimnetelor rutiere cauzate de excesul de viteză.
A declarat Alin Apostol, purtător de cuvânt IPJ Dolj
 
Potrivit lui Alin Apostol, poliştii rutieri au acţionat şi pentru conştinetizarea conducătorilor auto şi a pasagerilor cu privire la importanţa portului centurii de siguranţă.
În total, au fost acordate amenzi în valoare de peste 24.000 de lei, iar 8 permise de conducere au fost suspendate.
 
Au fost constatate şi aplicate 143 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 24.000 lei, dintre care 74 pentru viteza neregulamentară, iar alte 21 amenzi pentru neportul centurii de siguranţă. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 8 permise de conducere.
A mai arătat Alin Apostol, purtător de cuvânt IPJ Dolj
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol