Voleibaliştii de la SCM „U” Craiova vor susţine astăzi meciul sezonului, urmând să întâlnească o formaţie foarte puternică din Italia, Trentino, care se află pe primul loc în campionat, cu o singură înfrângere. Mai mult, Trentino este şi finalista Cupei Italiei, weekendul trecut pierzând finala în faţa Modenei.
Aflată pe locul 4 în campionat, SCM Craiova a trecut de două tururi în CEV Cup, eliminând pe Partizan Belgrad, din Serbia, şi pe Kecskemet, din Ungaria.
Trentino este pe primul loc în Italia, a piedut un singur joc până acum în campionat. Chiar dacă a pierdut finala Cupei Italiei în faţa Modenei, rămâne o echipă redutabilă. Trentino şi Modena sunt cele două forţe din Italia.
A spus Dănuţ Pascu, pentru Ediţie Specială
Acesta nu îşi face iluzii că s-ar putea impune în faţa adversarilor, însă speră într-o evoluţie bună.
Încercăm să facem un joc bun, spectaculos, să onorăm acest spectacol care se anunţă. Este puţin probabil să ne impunem, însă atât timp cât vom fi pe teren ne vom juca şansa. Nu există frică, teamă. Emoţiile sunt inerente pentru orice competiţie. Când s-a dat drumul la meci nu ne mai gândim la nimic şi încercăm să câştigăm fiecare punct.
A punctat Pascu
Trebuie reamintit faptul că echipa calificată în urma partidelor tur-retur va fi cea care acumulează mai multe puncte pe ansamblul celor două manşe. Se vor acorda trei puncte pentru victorie cu 3-0 sau 3-1, două puncte pentru victorie cu 3-2, un punct pentru înfrângere cu 2-3, 0 puncte pentru înfrângere cu 0-3 sau 1-3.
Dacă punctajul general este 3-3 după cele două manşe, se joacă set de aur pentru stabilirea echipei calificate mai departe, indiferent de setaveraj. Astfel, dacă fiecare formaţie câştigă cu 3-2 câte un meci, se joacă set de aur. Dacă fiecare gruparea se impune cu 3-0 sau 3-1 în câte un meci, se dispută, de asemenea, set de aur. Dacă o echipă câştigă cu 3-0 sau 3-1, iar cealaltă cu 3-2, prima echipă merge mai departe.