duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Demersuri pentru sprijinirea sportului

Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a avut o întâlnire cu ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, pe tema dezvoltării sportului şcolar, a celui preuniversitar şi pentru a stabili un plan de creştere a colaborării interinstituţionale în 2015, se arată într-un comunicat al MTS. 
 
În ceea ce priveşte sportul şcolar şi preuniversitar, ne-am propus să găsim o soluţie alături de dl ministru Cîmpeanu şi echipa dumnealui, pentru a repoziţiona colaborarea interinstituţională privind reformarea şi întărirea sportului şcolar şi preuniversitar. Atât sportul şcolar, cât şi cel preuniversitar sunt realităţi ale sportului românesc care trebuie să-şi aducă o contribuţie substanţială în sportul de masă, cât şi în cel de performanţă şi înaltă performanţă. 
A declarat Szabo
Szabo s-a referit şi la sportul de performanţă, având în vedere că anul viitor vor avea loc Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro: 
Anul 2015 este an preolimpic. De aceea trebuie să ne mobilizăm încă de la început alături de partenerii noştri pentru a valorifica la maximum timpul rămas în pregătirea pentru Rio 2016. În acest sens, am decis să demarăm demersurile pentru adoptarea cât mai rapidă a metodologiei de finanţare a sportului de înaltă performanţă.
 
La sediul MTS au avut loc şedinţe departamentale ce au urmărit reiterarea planurilor de activităţi pentru anul 2015 şi bugete aferente, potrivit comunicatului.

Politica