Secretarul de stat din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului a declarat luni că dacă Federaţia Română de Fotbal va renunţa la finanţarea solicitată în luna noiembrie, ministerul nu se va opune acestei dorinţe, iar, ca atare, nu va mai aloca banii ceruţi iniţial printr-un proiect de către forul fotbalistic.
Poate tot răul spre bine până la urmă. Dacă dânşii au negat şi dacă nu vor finanţare, nu îi obligă nimeni să îşi depună cererea. În octombrie-noiembrie se depune la MTS o solicitare, iar apoi, cererea de finanţare se depune până la 5 ianuarie, parcă ăsta este termenul. Nu am verificat azi. Deci dacă nu au cerere de finanţare înseamnă că renunţă la solicitarea iniţială, pentru că ei au un proiect depus. Dar înseamnă că nu îşi doresc şi nu îi obligăm.
Carmen Tocală
Reprezentanţii MTS anunţau la 22 decembrie că Federaţia Română de Fotbal va primi o alocaţie financiară de aproximativ un milion de euro de la Ministerul Tineretului şi Sportului pentru pregătirea loturilor de copii şi juniori în 2015, fiind pentru prima oară când Federaţia Română de Fotbal a solicitat fonduri de la bugetul de stat.
Ulterior, în aceeaşi zi, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a negat într-un comunicat de presă că ar fi solicitat fonduri de la MTS.