Programaţi, mehedinţenii pot lua trei puncte

Redactia

Pusă sub semnul întrebării până ieri, partida Minerul Mehedinţi – CS Ineu a fost în cele din urmă programată şi se va disputa astăzi, cu începere de la ora 15, pe „Municipalul” severinean.
Clubul cu sediul la Valea Copcii nu plătise nici până miercuri baremul de arbitraj de la precedentul joc de pe propriul teren, cu Minerul Motru (2-1), şi  FRF nu delegase iniţial brigadă pentru meciul de la malul Dunării.
Totul s-a rezolvat ieri, când nou-promovata a primit bani de la Consiliul Judeţean Mehedinţi şi astfel a putut vira suma-restantă de 3000 de lei, iar Comisia de Competiţii a stabilit ca partida să fie arbitrată de timişorenii Răzvan Drăgoi – Alexandru Filip şi Alin Botaş, iar observatori au fost desemnaţi Florin Duinea (Craiova) şi Romeo Malac (Timişoara).

Am făcut dovada plăţii către FRF şi meciul se va juca. E bine că s-a găsit înţelegere din partea Consiliului Judeţean Mehedinţi şi că putem încheia măcar turul. Mai avem 3 meciuri de disputat în această toamnă,  dintre care două acasă, şi sper să adunăm ceva puncte. Trebuie să învingem în primul rând Ineul.
A spus directorul sportiv Gheorghe Doinea

Au efectuat un singur antrenament

Echipa sa nu poate conta astăzi pe mijlocaşul Radu Lupu, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, în timp ce Mario Porcescu susţine că e tot accidentat, iar Florin Drăcea refuză în continuare să se prezinte la antrenamente, din cauza restanţelor salariale.
Va reveni, în schimb, Laurenţiu Prundeanu, care şi-a ispăşit la Turceni etapa de suspendare, în urma eliminării de la partida cu Motru. Din cauza incertitudinilor, jucătorii olteni nu au efectuat decât un antrenament în această săptămână, dar speră să învingă astăzi ultima clasată a seriei a IV-a.  

Nu ne-am antrenat decât miercuri, fiindcă la începutul săptămânii conducerea ne anunţase că meciul s-ar putea să nu se dispute, iar şedinţa de pregătire de astăzi (n.r. – ieri) a fost amânată, deoarece nu am avut acces la vestiare. Pentru noi, jucătorii, situaţia e în continuare dificilă, fiindcă jucăm tot fără bani. Bine că s-au găsit măcar soluţii pentru plata baremurilor. Am mai rămas puţini jucători în lot, vreo 14, dar vom încerca să ne mobilizăm şi să învingem Ineul.
A spus căpitanul Bogdan Merluţă

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol