S-au consumat primele gale

Redactia

În după-amiaza de marţi, în Casa de Cultură a Studenţilor, începând cu ora 16, gongul a sunat pentru prima dată în cadrul Cupei României de Juniori, competiţie organizată de CSM Craiova, în colaborare cu autorităţile locale.  
În total s-au desfăşurat 17 meciuri, dintre care unul a fost amical, toate făcând parte din etapa calificărilor.

De la cluburile craiovene au intrat în ring cinci boxeri, doar patru dintre aceştia obţinând calificarea pentru următoarea fază. Stancu Robert(52 kg), Scarlat Robert(54 kg) şi Frumosu Alexandru(60 kg), pugilişti legitimaţi la CSM Craiova, şi Anghel Mihai(48 kg), sportiv al CFR IRLU Craiova, şi-au câştigat primele partide disputate la Cupa României şi vor continua astfel parcursul în întrecerea susţinută de Casa de Cultură a Studenţilor. Ieri s-au derulat noi meciuri de calificări, însă partidele au luat sfârşit după închiderea ediţiei.

Astăzi se va continua cu etapa preliminariilor, iar vineri luptele se vor muta la Filiaşi pentru transpunerea semifinalelor. Sâmbătă, reamintim, vor fi hotărâte medaliile în Casa de Cultură a Studenţilor, odată ce finalele tuturor categoriilor îşi vor desemna câştigătorii.

–––

Iată toate rezultatele înregistrate în prima zi a calificărilor:

48 kg:
– Ciobotaru Andrei(CS Voinţa Oneşti)* – Buznicu Eremia(Pandurii Târgu-Jiu)
– Iusmen Dincer(Farul Constanţa) – Anghel Mihai(CFR IRLU Craiova)*
52 kg:
– Dincă Alexandru(CSM Giurgiu) – Stancu Robert(CSM Craiova)*
– Panait Gergică(CSM Piteşti) – Covacici Claudiu(CSM Sibiu)*
54 kg:
– Buzatu David(Pandurii Târgu-Jiu) – Necula Bogdan(CSM Piteşti)*
– Scarlat Robert(CSM Craiova)* – Matei Vlad(CS Dinamo Bucureşti)
60 kg:
– Toma Alexandru(CS Dinamo Bucureşti) – Oncescu Alexandru(CSM Târgovişte)*
– Pleş Ştefan(Alba-Iulia)* – Floarea Denis(LPS Banatul Timişoara)
– Frumosu Alexandru(CSM Craiova)* – Călin Narcis(CSM Ploieşti)
66 kg:
– Miamer Samir(Farul Constanţa) – Pletea Roberto(CSS Rm. Vâlcea)*
– Bihari Dimitrie(CSM Reşiţa)* – Pătra George(CSM Craiova)
– Cernat Valentin(CSM Ploieşti) – Haiduc Vlad(CS Petrolul Ploieşti)*
+80 kg:
– Mican Emanuel(Voinţa Oneşti)* – Zaharencu Alin(Danubius Tulcea)
– Mosor Mihai(CSM Slatina)* – Georgescu Cornel(CSM Târgovişte)
– Bohotici Ionuţ(CSS Sighet)* – Marin Mineia(CS Târgovişte)
– Şuşureac Adrian(LPS Banatul Timişoara) – Gherbali Damian(CS Dinamo Bucureşti)* 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol