Poeţii români dar şi străini, care au venit la Craiova să recite o altfel de poezie decât cea obişnuită, la Festivalul de Sound and Slam Poetry au primit din partea Primăriei Craiova diplome de participare.
Cei care au fost răsplătiţi de primarul Craiovei sunt Felix Nicolau (România), Katarzyna Bazarnik şi Zenon Fajfer (ambii din Polonia), Angyal Gyula (Ungaria), Tobias Kunze (Germania), Claudio Pozzani (Italia), Philip Meersman (Belgia), Peter Waugh (Marea Britanie/Austria) şi Claus Ankersen (Danemarca).
La finalul întâlniri, trei dintre poeţi au susţinut încă o dată un recital de poezie sonoră şi poezie slam pentru a arăta în ce constă acest tip de poezie. Este o poezie dianamică, spectaculoasă în care artistul îi dă o interpretare proprie la care adaugă şi elemente de improvizaţie. Festivalul Internaţional de Sound and Slam Poetry a fost o premieră în România şi s-a desfăşurat în perioada 16 – 19 octombrie de Casa de Cultură Traian Demetrescu în colaborare cu Filiala de Traduceri literare –Bucureşti a Uniunii Scriitorilor din România. Evenimentul s-a derulat sub egida Asociaţiei Craiova Capitală Culturală Europeană.