Pentru că grupul infracţional care doreşte acapararea frauduloasă a istoriei Clubului de Fotbal Universitatea Craiova a lansat multe inepţii în mediul public, editie.ro a investigat şi a obţinut o serie de documente care elimină orice suspiciune legată de continuitatea Clubului de Fotbal Universitatea Craiova.
Chiar dacă din documentele pe care le-am prezentat până în prezent lucrurile sunt mai mult decât clare cu privire la BRANDUL Universitatea Craiova, vom continua să prezentăm tot mai des, în exclusivitate, acte care betonează şi totodată confirmă pe deplin abuzurile şi infracţiunile săvârşite de cei menţionaţi anterior.
În materialul de astăzi vă prezentăm un PROCES VERBAL încheiat de COLEGIULUI SENATULUI INSTITUŢIEI UNIVERSITĂŢII DIN CRAIOVA din 16 septembrie 1994.
În cadrul acestei şedinţe rectorul MIRCEA IVĂNESCU supune aprobării colegiului solicitarea FC Uniuversitatea Craiova – asociaţie sportivă non profit, de a se asocia cu AGES SRL CRAIOVA – firmă patronată la acea vreme de George Constantin Păunescu, primul investitor din istoria Universităţii Craiova.
De asemenea, tot în cadrul aceleiaşi şedinţe COLEGIUL SENATULUI UNIVERSITĂŢII DIN CRAIOVA mai aprobă şi componenţa consiliului de administraţie al clubului de fotbal UNIVERSITATEA CRAIOVA, care urma să-i aibă în componenţă pe:
– CĂMĂTARU RODION – preşedinte;
– IVAN NICOLAE – vicepreşedinte;
– POPESCU TAMARA – contabil şef;
– ARNĂUTU EUGEN – reprezentant AGES SRL;
– DUMITRANA FLORIAN – directorul BRCE;
– Profesor RINDERIU ION – reprezentant instituţia Universitatea din Craiova;
– PIŢURCĂ VICTOR – antrenor.
Tot în cadrul aceleiaşi şendinte s-a cerut şi aprobarea pentru ca specimenele de semnături în bancă să fie pe numele lui CĂMĂTARU RODION, IVAN NICOLAE, POPESCU TAMARA.
Acest document confirmă fără putinţă de tăgadă că Fotbal Club Universitatea Craiova a funcţionat în permanenţă sub tutela Universităţii din Craiova şi că instituţia Universitatea din Craiova a fost organismul care a iniţiat toate procedurile de reorganizare ale echipei de fotbal Universitatea Craiova începând cu anul 1990 şi până la data privatizării efective a acesteia respectiv anul 2002, atunci când prin Legea 69/2000 statul român a hotărât ca toate cluburile profesioniste de fotbal să fie transformate în societăţi comerciale exclusiv de drept privat.
Susţinerile bolnave ale lui Badea, Geolgău, Craioveanu, Olguţa Vasilescu prin care aberau despre cum ar fi rămas palmaresul atârnat prin cuierul Clubului Sportiv de Drept Public Universitatea Craiova – persoană juridică înfiinţată în anul 2006!!!! sunt înlăturate acum din mintea oricărei persoane care are un minim de cunoştinţe de patru clase.
Cât despre cei care au susţinut aceste diversiuni frauduloase urmează ca ei să răspundă în faţa organelor îndreptăţite pe ce s-au bazat când au spus asemenea ticăloşenii şi cum şi-au permis ei să folosească drepturile de imagine izvorâte din BRANDUL UNIVERSITATEA CRAIOVA.
Odată cu prezentarea acestui act se demonstrează încă o dată că demagogiile, dezinformările, intoxicările repetate în mod delirant de oamenii fără scrupule care au mâncat cândva o pâine albă de la clubul Universitatea Craiova, reprezintă numai răutatea şi inconştienţa acestora.
Toţi gargaragii şi frustraţii, care trăiesc numai din amintiri, deveniseră mari cunoscători şi sfătuitori în ce este adevărat şi ce nu din punct de vedere juridic la Universitatea Craiova.
În inconştienţa lor aceşti cârnăţari, din dorinţa de a prinde şi ei o ciozvârtă, au intrat în HORA RUŞINII iniţiată de Sandu Mircea şi Olguţa Vasilescu punând umărul la distrugerea echipei fanion pentru favorizarea proiectului FRF – PSD.
Anexat vă prezentăm:
– PROCESUL VERBAL în cauză – CLICK AICI;
– CONTRACTUL încheiat între FC Universitatea Craiova şi SC AGES SRL – CLICK AICI.
Sursa – fcuniversitatea.ro