Cu ocazia Zilei Copilului, Primăria din Târgu Jiu va organiza vineri, la sediul insituţiei, Consiliul local al copiilor.
Anunţul a fost făcut, miercuri, într-o conferinţă de presă de directorul Direcţiei de Protecţie Socială, Teodora Ciobanu.
În şedinţa de la Primărie, copii îi vor adresa primarului solicitări pe diferite teme. După aceasta, în Piaţa Prefecturii, va avea loc o paradă a personajelor din desene animate, iar apoi, în amfiteatrul din centru, va fi pusă în scenă piesa “Sultăniţa”, actori fiind membrii Teatrului de păpuşi “Pinocchio” din Târgu Jiu, după cum arată AGERPRES.
Vom mai avea tot vineri un program special până seara pentru ziua de 1 Iunie. Va fi o prezentare de standuri pentru copii, în zona centrală şi o paradă a copiilor: ne vom muta pe scena din Parcul Central unde vor fi spectacole de magie şi iluzionism. Vor mai avea loc concursuri de desene pe asfalt, pe Digul Jiului şi pe Insuliţă, precum şi un concurs de biciclete. Va exista şi o alee a animatorilor în Parcul Central, de la ora 11.00: caricaturi, desene, baloane, centru de prim ajutor şi donaţii, sfaturi pentru mămici.
A spus Teodora Ciobanu, directorul Direcţiei de Protecţie Socială Târgu Jiu, potrivit sursei citate
De asemenea, va fi organizată şi o campanie cu tema “Fumatul e împotriva ta – Fii şi tu împotriva lui!”, susţinută de Asociaţia Română de Oncologie “Sfânta Ana”.







